Nelu Tătaru a afirmat că, dacă vom respecta regulile, purtând mască, păstrând distanţarea fizică, atunci transmiterea comunitară se va reduce, iar într-o săptămână şi jumătate vom ajunge la un platou şi la o scădere a numărului de cazuri. Ministrul a precizat că, în caz contrar, numărul pacienţilor infectaţi cu Covid-19 va creşte ceea ce va duce la sufocarea unităţilor medicale, în special a terapiei intensive.

Nelu Tătaru a vizitat luni, Spitalul Judeţean Galaţi şi a fost întrebat de jurnalişti dacă se aşteaptă la o creştere a numărului de pacienţi cu Covid-19, scrie mediafax.ro.

“Ţine foarte mult de comportamentul fiecăruia dintre noi. În măsura în care vom respecta nişte reguli, vom purta o mască, vom păstra o distanţare fizică, vom purta masca în spaţiile închise, în spaţiile aglomerate, în mijloacele de transport în comun, vom folosi un dezinfectant, atunci vom avea o transmitere comunitară în scădere. Asta ar înseamna ca într-o săptămână şi jumătate să avem un platou, urmat de o scădere a numărului de cazuri, putem să ne gândim la căderea pe panta descendentă a primului episod pandemic. Dacă nu, vom vedea de la o zi la alta un număr crescător de cazuri, care vor sufoca la un moment dat unităţile medicale şi în general terapia intensivă, atunci va fi un pic mai dificil”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a mai fost întrebat dacă autorităţile se gândesc să identifice şi alte spitale pentru pacienţii Covid-19, în condiţiile în care numărul acestora este în creştere.

“Avem în acest sens spitale verificate şi pregătite şi a treia şi a patra linie, dar sperăm să nu fie nevoie. Contextul în care ne aflăm este cel în care trebuie să respectăm nişte reguli. În măsura în care noi ne gândim doar să găsim spitale, dar să nu respectăm nişte reguli şi atunci numărul de pacienţi să crească în continuare, va veni şi o suprasolicitare a spitalelor şi a corpului medical. La nivelul întregii ţări sunt aproape 4.000 de paturi de terapie intensivă. Dacă vorbim de terapie intensivă”, a transmis Nelu Tătaru.

Întrebat ce se poate face cu direcţiile de sănătate publică care sunt depăşite având personal insuficient, ministrul Sănătăţii a afirmat: “DSP-urile au beneficiat în ultimele zile de detaşări ale tot ce înseamnă personal de la medicina şcolară, atât asistenţi, cât şi medici care au fost detaşaţi în toate judeţele către DSP-uri pentru a ajuta la acele anchete epidemiologice sau a urmări evaluarea celor care au primit avize pentru izolare la domiciliu. În acest moment eu zic că au personal suficient, rămâne totuşi în această vară o evaluare pe care o facem complet la fiecare DSP, atât pentru a reaşeza organigrama, cât şi salarizarea personalului, în general cei de la inspecţie”.

Nelu Tătaru a mai declarat şi că, în a doua jumătate a lunii august, populaţia va cunoaşte modul în care se va deschide anul şcolar: “Nu facem supoziţii într-un context în care suntem la o distanţă de lună şi jumătate de începutul şcolii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact cum se va deschide şcoala”.

Articolul precedentPreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, la România în Realitate: „Ministerul Educației ne-a asigurat că vom avea 250.000 de tablete pe 10 septembrie”
Articolul următorGuvernul a atacat la CCR legea prin care sunt mărite pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor