Numărul real al cazurilor de COVID-19 nu este cel care apare în raportările oficiale, și asta pentru că datele oficiale au în vedere cazurile declarate.

Există și unele nedeclarate, deoarece oamenii se testează și acasă, iar din acest punct de vedere amploarea este mult mai mare. Fostul ministru al Sănătății și consilier al premierului, Nelu Tătaru, estimează că numărul real de cazuri poate fi de până la 50.000.

„Cei care se declară astăzi în raportările oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă. (…) Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri.

 În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.ro.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentBărbat din Botoşani, dat în urmărire naţională, prins de poliţiştii bistriţeni! Este condamnat la închisoare pentru tăiere ilegală de arbori
Articolul următorA început dezbaterea moțiunii de cenzură. Premierul, HUIDUIT la scenă deschisă, în Parlament