Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, într-un interviu pentru Libertatea.ro, că a propus ca starea de alertă să mai fie prelungită cu 30 de zile. Decizia finală va fi luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Ministrul Sănătății a făcut apel la respectarea măsurilor de protecție împotriva transmiterii virusului, subliniind că ”personalul medical este obosit și dezamăgit”.

Tătaru și-a exprimat speranța ca numărul noilor cazuri să se stabilizeze la 1.200 pe zi, astfel încât să rămânem pe un platou.

”Propunerea mea ca ministru al Sănătății este de a prelungi starea de alertă. Rămâne ca și CNSU, cu domnul prim ministru Ludovic Orban, să decidă dacă da sau nu. Noi considerăm necesar în acest moment, încă 30 de zile”, a spus ministrul.

Ministrul Sănătății a reiterat importanța respectării cu strictețe a regulilor pentru prevenirea transmiterii virusului de către toți cetățenii și a atras atenția asupra creșterii numărul pacienților de la ATI.

”Crește numărul celor internați la Terapie Intensivă, iar semnalele de alarmă sunt când vor fi aglomerări la Unitățile de Primire-Urgență și pacienți la ATI. Avem în jur de 1.030 de paturi ATI ventilate, am plecat de la 840. (…) Sistemul medical își face datoria, DSP-urile își fac datoria, dar pandemia nu se tranșează în spital, trebuie să facem un efort cumulat, cu toții (…)  Personalul medical este obosit, este dezamăgit, pentru că cineva, să nu vorbesc în anumiți termeni, a nesocotit munca lor de luni de zile. Era o perioadă a concedilor, era o perioadă în care spitalele erau mai mult goale decât pline, astăzi vedem cu totul altceva. De aceea am recomandat și am rugat să mai facem un efort pentru sănătatea românilor, chiar dacă este greu, chiar dacă unii au nesocotit munca noastră. Obosim și noi și la un moment dat obosesc și pacienții și nu mai pot lupta”, a atras atenția Tătaru

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentMinisterul Transporturilor a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru Autostrada de Centură Bucureşti
Articolul următorPremierul Orban merge astăzi în Parlament și prezintă măsurile de prevenire în contextul deschiderii anului şcolar şi organizării alegerilor locale