Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea unor lucrări la Herghelia Mangalia şi pe malul Lacului Corbu.

Nicuşor Constantinescu este acuzat de procurorii anticorupţie că în perioada 2009 – noiembrie 2013, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite şi gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparţineau Consiliului Judeţean Constanţa: Herghelia Mangalia şi malul lacului Corbu.

“Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.) Constanţa. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de patru ori mai mare decât cea efectiv prestată şi ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicuşor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare”, se arată în comunicatul DNA.

Sursa citată menţionează că în ambele situaţii, Nicuşor Constantinescu ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli şi efectuarea de plăţi pentru „amenajare maluri, execuţie drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare şi reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al judeţului Constanţa.

Prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Judeţean Constanţa a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO-Președintele Iohannis s-a vaccinat public împotriva Covid. A început etapa a doua de vaccinare!
Articolul următorCharlie Ottley a fost decorat de preşedintele Iohannis!