România încă nu a luat o decizie finală privind participarea la reuniunea Consiliului pentru Pace organizată la Washington pe 19 februarie. Sursele Realitatea Plus afirmă că, deși inițial Nicușor Dan ar fi luat în calcul prezența la eveniment, înclină acum spre neparticipare.
„Dacă mergem doar să ne uităm la cum dezbat cei care sunt membri, atunci, nu are rost”, ar fi transmis o sursă apropiată Administrației.
Vizita oficială din SUA depinde, de altfel, de răspunsul final pe care România îl va transmite în privința implicării în Consiliul pentru Pace.
Guvernul pregătește două ordonanțe cruciale
Executivul urmează să decidă, în următoarele zile, asupra celor două ordonanțe de urgență privind reformele din administrație și noile măsuri economice. Dacă vor fi adoptate, acestea ar reprezenta „o gură de oxigen” pentru premierul Ilie Bolojan, aflat sub presiunea constantă a partenerilor de coaliție.
Potrivit surselor Realitatea Plus, PSD nu ar intenționa să părăsească guvernarea, ci mai degrabă să slăbească poziția premierului liberal.
Numirile în serviciile secrete, separate de cele ale parchetelor
Sursele transmit că luna viitoare ar putea fi anunțate schimbările la vârful serviciilor de informații. De această dată, numirile de la serviciile secrete nu mai sunt legate de discuțiile privind șefia marilor parchete, ceea ce ar putea accelera procesul.
Schimbare de echilibru la CCR
La Curtea Constituțională se conturează o nouă dinamică a puterii, după ce 8 dintre cei 9 judecători au decis amânarea unei hotărâri importante. Această majoritate indică o posibilă repoziționare internă a judecătorilor în privința principalelor dosare politice.
Raportul privind anularea alegerilor, așteptat în aprilie
Raportul oficial privind procedurile de anulare a alegerilor locale și parlamentare ar putea fi prezentat în luna aprilie, potrivit unor surse apropiate instituțiilor implicate.
Noul ministru al Educației, încă în discuție
În ceea ce privește numirea noului ministru al Educației, premierul Ilie Bolojan a discutat recent trei posibile variante, care includ atât figuri politice, cât și persoane din afara scenei politice. Alte nume nu sunt, deocamdată, luate în calcul.










