Nicușor Dan va ține un discurs la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump, conform surselor Realitatea Plus. La ora României 15:40 va începe evenimentul la care România participă ca observator prin reprezentarea președintelui.
UPDATE
Nicușor Dan va ține un discurs la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump, conform surselor Realitatea Plus. La ora României 15:40 va începe summit-ul la care România participă ca observator prin reprezentarea președintelui. Șefu statului este așteptat să ia cuvântul după ora României 16:30.
ȘTIRE INIȚIALĂ
România este reprezentată la cel mai înalt nivel dintre statele-observatori prezente la eveniment, prin însuși președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan ar putea ține un discurs astăzi la Consiliul pentru Pace
Majoritatea țărilor participante în această categorie au trimis miniștri de externe sau consilieri, în timp ce Nicușor Dan este prezent personal, fapt care ar putea să-i ofere posibilitatea de a adresa un discurs liderilor reuniți.
Consiliul pentru Pace, criticat de mai mulți lideri europeni pentru caracterul său exclusivist și pentru rolul sporit acordat Statelor Unite, reunește în prezent circa 25 de țări membre.
Alte 11 state, printre care România și un reprezentant al Uniunii Europene, participă în calitate de observatori.
Nicușor Dan: „Prezenţa României ajută la a clarifica care este relaţia adevărată bilaterală între România şi SUA”
Președintele Dan a declarat că a decis să dea curs invitației după consultări cu partea americană privind implicațiile diplomatice ale participării, având în vedere angajamentele internaționale deja asumate de România.
Nicușor Dan a transmis clar că este în interesul României prezența la Consiliul pentru Pace inițiat de Trump.
Șeful statului a transmis zilele trecute că „prezenţa României, prin preşedintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, şi diplomatic şi faţă de cetăţeni care este relaţia adevărată bilaterală între România şi Statele Unite”.










