În municipiul Buzău se fac investiții verzi: nouă autobuze electrice vor intra pe traseu.

 
 
În Buzău, nouă autobuze electrice vor intra pe traseu. Pentru buna funcționare a acestora, au fost instalate 3 stații de încărcare rapidă și alte 9 de încărcare lentă.
Ministerul Dezvoltării se ocupă de procurarea acesora și a finalizat procedura de atribuire a achiziției pentru noile vehicule de transport în comun. Valoarea celor 9 autovehicule este de 25 de milioane de lei, iar finanțarea vine de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, ce vizează „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.
 

Municipiul Buzău va beneficia de 9 autobuze electrice ce vor fi deservite de 3 staţii de încărcare rapidă şi 9 staţii de încărcare lentă. Ştiri pe aceeaşi temă Judeţul Buzău, primul în ţară la numărul de donatori de plasmă. Un jan… Ministerul Dezvoltării a finalizat procedura de atribuire a achiziţiei pentru aceste vehicule destinate transportului public în patru oraşe. Valoarea investiţiei pentru Buzău se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei. Finanţarea proiectului este asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, ce vizează „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Citeste mai mult: adev.ro/qiva75

Articolul precedentCostel Barbu: Astăzi a început turnarea asfaltului pe Drumul European 70 (DN6), Alexandria–București. Teleormănenii vor circula în siguranță
Articolul următorVineri, ora 18:00 – Cristian Rizea: Unde se retrăgeau cei mai puternici oameni din țară pentru a plănui prăduirea banilor românilor