Măsuri drastice la Bruxelles. Parlamentul European se închide temporar, eurodeputații nu mai au voie în clădire, ci vor lucra online. Belgia este țara cu cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din Uniunea Europeană, relatează Realitatea PLUS.

Măsura va fi valabilă pentru o lună, respectiv în perioada 2-30 noiembrie, timp în care sesiunea plenară, dar și reuniunile vor avea loc la distanță. În această perioadă, europarlamentarii nu vor mai aveea acces în PE, nu vor mai semna condica și nici nu vor încasa diurna de prezență care era de aproximativ 350 de euro.

Există și excepții, în această categorie încadrându-se discuții pe subiecte majore, între parlamentari și reprezentanții Comisiei Europene.

Măsura a fost luată în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19 din Belgia. Spitalele din această țară au ajuns la capacitatea maximă.

În prezent, Belgia e țara care are cea mai mare rată de infectare din UE. 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentDemisie importantă din PER după valul de transferuri din PSD
Articolul următorMaterial lemnos confiscat de polițiști