Partidul Ecologist Român conștientizează importanța acvaculturii și promovează dezvoltarea durabilă a acesteia, transmite partidul printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, acvacultura reprezintă un sector prioritar pentru siguranța alimentară națională dar, din păcate, nu beneficiază de atenția și sprijinul adecvat al autorităților pentru rezolvarea problemelor cronice cu care se confruntă.
„Suntem deosebit de îngrijorați în legătură cu mesajul transmis de către organizatorii protestului, de faptul că sectorul acvaculturii este la un pas de faliment, în condiţiile în care 50% din consumul de specii produse în România provine din import.
Il somăm pe ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, să ia atitudine și să salveze acvacultura din România. Să ofere protestatarilor soluții imediate la problemele enunțate în comunicatul de presă și să nu aleagă calea “dialogului împăciuitor” și inutil, cu scopul de a liniști apele de moment. Timp de 30 ani sectorul a fost neglijat, nu mai este timp de pierdut. De asemenea, solicităm Parlamentului să adopte legea acvaculturii, de urgență, conform solicitărilor specialiștilor din domeniu. Considerăm că acvacultura este de o importanță strategică care ar trebui subvenționată și încadrată ca ramură a agriculturii”, transmite PER.
Sursa: Realitatea Ecologista