PER solicită membrilor Camerei Deputaţilor să dovedească empatie şi solidaritate cu românii care duc greu atât al crizei sanitare, cât şi pe cel al crizei economice, şi să voteze, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege respins de Senat, prin care se elimină subvenţionarea partidelor politice de la bugetul de stat. Cheltuirea a sute de milioane de euro pe activitatea politică, ca şi, chipurile, o masură de stopare a corupţiei în rândul oamenilor politici, este o dovadă de cinism şi nesimţire, a spus Marius Necula, Vicepreşedinte PER.

PER nu crede că stoparea corupţiei în rândul oamenilor politice se stopează cheltuind, an de an, sume din ce în ce mai mari pe subvenţionarea partidelor. Realitatea a arătat contrariul. Corupţia politicienilor a atins cote alarmante.
În consecinţă, PER se situează de partea cetăţenilor solicitând deputaţilor să dea dovadă de minim bun-simţ şi să adopte proiectul de lege privind eliminarea subvenţiei partidelor politice de la bugetul de stat.

Articolul precedentReuniune la nivel înalt a liderilor din statele membre ale Uniunii Europene
Articolul următorMinistrul mediului comentează cazul de la Poienile de sub Munte în care localnicii au oprit un transport ilegal de lemne