Partidul Ecologist Român consideră că societatea românească trebuie să conștientizeze importanța echilibrului ecologic, să învețe să trăiască în parteneriat cu mediul, în așa fel încât generațiile viitoare să beneficieze și să nu sufere de pe urma practicilor generației noastre.
Acestea sunt proiectele noastre:
• Reducerea cu 50% a suprafeței pădurilor destinate exploatării – Proiect de lege al parlamentarilor Partidului Ecologist Român, aflat în Parlament;
• Controlul digital al transportului masei lemnoase care se efectuează obligatoriu din rampă;
• Apa înseamnă viață! Stop risipei de apă! Apele trebuie să fie curățate, epurate, reciclate! Asigurarea unui management durabil al apelor;
• Reducerea folosirii materialelor din plastic: Fără peturi în apă! Natura cu plastic creează oameni din plastic!
• Obligativitatea implementării transportului ecologic în orașe până în 2025: zero poluare în ceea ce privește atât transportul în comun, cât și cel de marfă – Proiectul de lege există deja în Parlamentul României, depus de parlamentarii Partidului Ecologist Român, în conformitate cu Legea nr. 37/2018, inițiată, de asemenea, de un parlamentar al Partidului Ecologist Român;
• În perioada 2021-2022, fondurile europene vor fi atribuite doar pentru proiectele care contribuie la însănătoșirea mediului românesc.
• Interzicerea scoaterii din ţară a masei lemnoase până în anul 2030
• Interzicerea mineritului pe bază de cianuri
• Interzicerea tehnologiilor de fracturare hidraulică de mare și mic volum
• Depoluarea, înverzirea și ecologizarea orașelor – Eco City
• TVA zero la produsele bio și produsele traditionale – o măsura care este atât în beneficiul cetățenilor, dar care reprezintă și o gură de oxigen pentru producătorii interni.
• Promovarea achizițiilor publice verzi și introducerea unor criterii de mediu care să permită îmbunătățirea calității produselor și serviciilor oferite cetățenilor.
• Întocmirea unui inventar forestier național în scopul unei bune cunoașteri a resurselor silvice și crearea cadrului necesar în vederea realizării lucrărilor de cadastru pentru Fondul forestier național.
• Promovarea certificării forestiere în Fondul forestier național în scopul creșterii potențialului economic și ecologic al pădurilor.
• Aprobarea unei strategii forestiere naționale și revizuireaProgramului forestier național în scopul unui management durabil al pădurii.
• Elaborarea unui program național de împădurire care să aibă ca principal obiectiv creșterea suprafețelor împădurite (minimum 40%) ca suport al adaptării la efectele schimbărilor climatice .
• Eficientizarea actului de control privind respectarea regimului de utilizare a resurselor pădurii.
• Sprijinirea autorităților publice locale, a regiilor autonome și societăților comerciale aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale, în vederea achiziționării de mijloace de transport în comun acționate electric. Ținta – 2020 transportul public să nu mai fie un factor de poluare.
• Îmbunătățirea și extinderea sistemului național de monitorizare a calității aerului.
• Prevenirea și controlul poluării industriale prin: – asigurarea investițiilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor stabilite în Tratatul de aderare a României la UE.
• Încurajarea creării de locuri de muncă „verzi”, făra afectarea competitivității.
• Introducerea unui sistem de garanții financiare conform legislației europene pentru responsabilitatea de mediu a poluatorului.
• Includerea criteriului de sustenabilitate cu titlul obligatoriu în cadrul proceselor de achiziție publică.
• Legiferarea Răspunderii Extinse a Producătorului prin care compania care pune un anumit produs pe piața are obligația de a furniza strategia de valorificare a acestuia la încheierea ciclului de viață.
• Reducerea vulnerabilității la efectele schimbărilor climatice, prin îmbunătățirea capacității de răspuns la nivel central, regional și local în situații de urgenta generate de inundații ori seceta, prin concentrarea acțiunilor în special în zonele în care cetățenii sunt deosebit de vulnerabili și/sau ecosistemele sunt expuse riscului unor asemenea efecte.
• Integrarea elementelor de protecție a apelor în politicile sectoriale dezvoltate la nivelul Uniunii Europene, în particular politica agricolă comuna, energia și schimbările climatice.
• Protejarea patrimoniului natural ți a biodiversității, prin promovarea utilizării și a dezvoltării tehnologiilor care respectă mediul, în principal în domeniul transportului.
• Exploatarea resurselor naturale și energetice ale țării nu trebuie să afecteze siturile arheologice și nici potențialul turistic.
• Crearea unui sistem energetic axat pe trei obiective: (independență energetică, impact limitat asupra mediului, energie la un preț accesibil pentru toți, cetățeni și societăți comerciale deoptrivă.
• Îmbunătățirea cadrului legislativ a metodologiilor, normelor și reglementărilor în domeniul sistemului național de meteorologie, în vederea punerii în aplicare a planului de acțiuni; – reducerea vulnerabilității pe termen mediu și lung la efectele schimbărilor climatice prin dezvoltarea planurilor de acțiuni la nivel central, regional și local.
• Îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional pentru un management coerent al rețelei de arii naturale protejate.
• Cartarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor sălbatice de interes comunitar si stabilirea sistemului de monitorizare a stării de conservare a acestora.
• Planuri de management pentru ariile naturale protejate.
• Implementarea conceptului privind păstrarea integrității și funcționării sistemelor ecologice, managementului durabil al resurselor naturale din componentele marine și terestre ale zonei de coastă.
• Plan de management integrat al Deltei Dunării
• Sistem de canalizare și alimentare cu apă și sistem de management integrat al deșeurilor pentru toate localitățile situate pe teritoriul Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii”.
• Transformarea deșeurilor într-o resursă, în acord cu prevederile UE.
• Accelerarea realizării sistemelor integrate de gestiune a deșeurilor, inclusiv prin îmbunătățirea absorbției fondurilor europene.
• Extinderea și îmbunătățirea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor.
• Protecția solului și a subsolului: – aprobarea Strategiei naționale pentru gestionarea durabilă a siturilor contaminate, – reducerea suprafețelor siturilor contaminate, – reducerea efectelor de hazard geologic natural și antropic, – garantarea faptului că deciziile legate de exploatarea terenurilor, adoptate la toate nivelurile, țin cont în mod corespunzator și de impactul asupra mediului.
• Integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale și aplicarea principiilor dezvoltării durabile.
• Dezvoltarea durabilă a orașelor – creșterea suprafeței spațiilor verzi
– obiectiv de 26 mp/locuitor, – dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spații verzi complexe, formate din spații împădurite și luciu de apă.
• Eficientizarea procesului/actului de control privind conformarea cu cerințele de mediu în desfășurarea oricăror activități cu impact de mediu.
• Implementarea standardele europene de mediu prin dezvoltarea infrastructurii de apă-canal și stații de epurare și creșterea calității serviciilor aferente.
• Planificarea amenajării urbane și elaborarea Regulamentului de urbanism bazat pe principii ecologice.
• Îmbunătățirea gradului de educare și conștientizare, informare, consultare și participare a tuturor cetățenilor în luarea deciziilor privind mediul.
• Promovarea educației ecologice, stabilirea unui parteneriat cuMinisterul Educației Naționale pentru stabilirea de curricule specifice.
• Ecologizarea și combaterea sărăciei energetice prin peletizarea biomasei și transformarea ei in energie la costuri sociale ( sub 150 lei/Mwh).
Sursa: Realitatea Ecologista