Partidul Ecologist Român susţine total şi categoric propunerea Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), prin care se solicită “înăsprirea pedepselor pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fapta ar putea fi pedepsită şi cu 15 ani de închisoare dacă a rezultat în decesul unei persoane.”
“Un astfel de om nu mai este inconştient, nu mai este neinformat, nu poate să spună că nu şi-a dat seama de acţiunile sale când, pe toate mijloacele media şi online, instituţiile Statului Român avertizează populaţia cu privire la măsurile de restricţie privind răspandirea virusului precum şi la consecinţele acestor fapte săvârşite în mod conştient. Un astfel de om, care cu indiferenţă pune în pericol vieţile oamenilor este un criminal”, transmite Mircea Andrei, secretarul general al Partidului Ecologist Român.