„Avem 32 de UAT-uri pregătite unde candidează șapte persoane pentru posturile de primar și consilier local. Avem o listă la Consiliul Județean, listă unde pe locul întâi este colegul meu Nicolae Oprea, pe doi Mihaela Sîrbu, pe locul trei Georgică Cornu și pe locul patru subsemnatul. PER este un partid tânăr, un partid are speranțe mari în județul Timiș și un partid care va face surprize, dacă nu acum, atunci într-un viitor foarte, foarte apropiat”, a declarat Marcel Mihoc, citat de tion.ro.
Primul de pe lista de consilieri județeni ai PER este Nicolae Oprea, fost membru PSD și șef al Direcției pentru Agricultură Timiș, fost consilier personal pe probleme de agricultură al lui Titu Bojin, pe vremea când acesta ocupa funcția de președinte al CJ Timiș și, mai apoi, în 2018, vicepreședinte al CJ Timiș din partea UNPR.
„Mi-s sătul de politică de la 1 iunie 1990 și până astăzi. Am pornit prin a-l ajuta pe prietenul meu Mihoc să înființeze două-trei organizații. Am ajuns la mai multe pe care le-am organizat și când să se întocmească, iată ne-am pomenit să facem și o lustă pentru Consiliul Județean. Pretențiile noastre sigur că nu sunt foarte mari sau exagerate. Nu am pus candidat de președinte la CJ, noi suntem mai modești, fiind un partid tânăr”, a declarat „Lae” Oprea, el promițând că dacă va fi ales se va ocupa cu ce știe el mai bine, adică de problemele agricultorilor din județul Timiș.