PSD şi candidaţii săi, Olguţa Vasilescu şi Cosmin Vasile, au câştigat Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj, dar ar putea avea probleme în a-şi pune în aplicare planurile administrative, informează gds.ro.

Explicaţia este simplă: atât în Consiliul Local (CL), cât şi la Consiliul Judeţean (CJ), majoritatea pare să o aibă PNL alături de celelalte partide, aflate teoretic de partea lui la Craiova, adică USR-PLUS şi PER. Majoritar prin alianţe la CL Craiova şi la CJ, PNL poate bloca toate proiectele PSD. Mai mult, îi poate „încolţi“ pe Olguţa Vasilescu şi pe Cosmin Vasile, cărora să le „planteze“ doi viceprimari şi doi vicepreşedinţi de dreapta.

La Craiova, cel care ar putea arbitra meciul dintre social-democraţi, pe de o parte, şi liberali şi userişti cu plus, pe de altă parte, ar putea fi Antonie Solomon. Fostul primar al Craiovei a obţinut un scor spectaculos, aproape 21%, peste candidatul USR-PLUS, Lucian Săuleanu, şi cu puţin sub candidatul PNL, Nicolae Giugea. Dacă tot vorbeam de partidele de dreapta, acestea au o mare problemă. Candidaţii lor la Primăria Craiova au obţinut scoruri sub cel al partidului care i-a susţinut, în timp ce Olguţa Vasilescu şi Antonie Solomon au fost locomotive pentru PSD, respectiv Partidul Ecologist Român.

PSD şi Olguţa Vasilescu, cu un ochi râd, cu altul plâng. Care va fi structura CL Craiova

De aici şi întrebarea: vor reuşi să se înţeleagă şi să lucreze împreună sau vor proceda ca la alegerile pentru primărie, unde au mers cu candidaţi proprii şi au pierdut glorios? Una peste alta, PSD a câştigat cele mai multe primării din Dolj, 78, dar a pierdut fiefuri importante, cum ar fi Poiana Mare, Călărași, Calopăr, Calafat şi Malu Mare.

Şedinţele Consilului Local Craiova vor fi mult mai animate decât până acum când PSD avea şi primarul şi majoritatea consilierilor locali. PSD va avea acum zece mandate de consilieri locali în noua legislatură, după ce Olguţa Vasilescu a obţinut mandatul de primar cu 34,37% din voturi, conform primelor rezultzate parţiale. PNL va avea cu un mandat mai puţin, Alianţa USR-PLUS va deţine cinci mandate, în timp ce Partidul Ecologist Român va avea dreptul la trei mandate de consilier local.

Asta după ce candidatul PER, Antonie Solomon, s-a clasat pe locul trei la alegerile locale, cu 20,85% din voturile craiovenilor. Nu toţi cei care au votat cu Antonie Solomon au votat şi Partidul Ecologist la Consiliul Local. Acesta este şi motivul pentru care PER are doar trei mandate de consilier, în ciuda procentului mare obţinut de Solomon.

PSD şi Olguţa Vasilescu, cu un ochi râd, cu altul plâng. Care sunt, de fapt, procentele obţinute de PSD şi PNL

Iniţial, la exit pollul de duminică seara distanţa dintre primii doi candidaţi, Olguţa Vasilescu şi Nicoale Giugea era de circa cinci procente. La numărătoare reală ea s-a dilatat, astfel că Olguţa Vasilescu avea ieri 34,3% dintre voturi. În schimb, candidatul PNL la Primăria Craiova, Nicolae Giugea, ar fi obţinut 24,53% din voturi. Mai puţin decât exit-pollul de duminică seară, când era creditat cu 29%.

Au crescut, în schimb, procentele lui Antonie Solomon. Candidatul din partea PER ar fi obţinut, de fapt, 20,8% din voturi, faţă de 17,6% cât era estimarea de duminică seară. La rândul său, candidatul Alianţei USR-PLUS, Lucian Săuleanu, apare acum cu 12,79%, faţă 13,4% cât era cotat la exit poll.

Situaţia este puţin diferită la Consiliul Local. Aici PNL ar fi obţinut un scor mai bun decât la primărie. Potrivit numărătorii paralele, PNL ar avea un procent de 28,8% la Consiliul Local (peste cel al propriului candidat). PSD a obţinut 31,26% (sub procentul Olguţei Vasilescu), USR-PLUS – 14,89%, iar PER – 10,76%. Asta înseamnă că PNL are nouă mandate de consilieri locali, PSD – 10, PER – 3 şi USR-PLUS – 5.

Cine se află pe lista PSD la Consiliul Local Craiova

Lista PSD este deschisă de Olguţa Vasilescu, însă ea va urca pe scaunul de primar. În spatele acesteia se află fostul primar Mihail Genoiu, care va candida şi pentru Senat la alegerile parlamentare din noiembrie.

În continuare, cei care vor prinde un loc în CL Craiova din cele 10 disponibile sunt Dan-Ştefan Spânu, Sorin-Nicolae Dinescu, Dorel Berceanu, Adrian Cosman, Lucian Dindirică, Gheorghiţa-Daniela Barbu, Radu Marinescu, Marin Nicoli şi fostul ziarist Cristian Vasilcoiu. Dacă Mihail Genoiu va ajunge în Senat, un loc de cosilier local îi va reveni şi lui Ionuţ Pîrvulescu, în prezent director general la High-Tech Industry Park.

Care vor fi consilierii locali din partea PNL, USR-PLUS și PER

Respectând ordinea de pe lista cu care PNL s-a prezentat la alegerile pentru Consiliul Local Craiova, primii nouă consilieri sunt Nicolae Giugea, Mario-Ovidiu Oprea, Adriana Ungureanu, Cosmin Corâtu, Marian Vasile, Dan Diaconu, Georgel Enescu, Flavius Sirop şi Teodor Sas. Dacă luăm în calcul că primii doi de pe listă, Giugea şi Oprea, ar putea ajunge din nou în Parlamentul României, pe scaunele de consilieri locali PNL s-ar mai putea aşeza Răzvan Diaconu şi Daniel Stoian.

Din partea Alianţei USR-PLUS, primii cinci pe lista de la Consiliul Local sunt Lucian Săuleanu, Cezar Drăgoescu, Cosmin Teodorescu, Manuel Borţoi şi Eduard Cîrceag. Prima rezervă ar fi Costin Zăbavă. De la Partidul Ecologist Român (PER), formaţiune trasă după el de Antonie Solomon, primii trei pe lista de consilieri locali sunt Antonie Solomon, Octavian Marinescu şi Constantin Mogoşanu. Dacă Solomon va renunţa la această calitate, următorul candidat de pe listă este Ionela Dinu.

Sursa: gds.ro

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentFurt de material lemnos
Articolul următorApele Române anunţă că 30% din banii primiţi la rectificarea bugetară vor fi investiţi la acumularea Mihăileni