PER sustine propunerea sefului Garzii de Mediu ca arderea deseurilor pe camp sa devina infractiune.
”Partidul Ecologist Roman subliniaza ca aceasta modificare sa se faca in termeni foarte bine stabiliti ca suprafata si tip de deseuri. Noi consideram ca nu este numai poluare ci si incinerarea animalelor mici si insectelor care sunt acomodate in habitatul in care se produce arderea”, a transmis liderul PER, Dănuț Pop.
Reamintim că șeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că instituția pe care o conduce trebuie să angajeze mai mult personal, dar că eficiența Gărzii depinde și de modificările legislative votate de parlamentari. De exemplu, acesta propune ca arderea deșeurilor pe câmpuri să fie considerată infracțiune, nu doar contravenție.
„Acum e în reconstrucţie Garda de Mediu, în reorganizare. Din păcate, lucrurile nu se întâmplă cu viteza cu care îmi doresc, dar eu sunt optimist, cel puţin sunt pe masă aceste subiecte şi se lucrează la ele astăzi”, a spus Octavian Berceanu într-o conferință de presă la Constanța, potrivit Agerpres.
„Ministerul lucrează intens pe partea de legislaţie, important este să convingem şi parlamentarii, pentru că ei sunt cei care votează legile pe care noi le propunem sau amendamentele la legi”.
Sursa: Realitatea Ecologista