Ieri, 24 august, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în județul Vaslui, la persoane bănuite de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Au fost puse în executare 14 mandate de aducere.

  
Din cercetări a reieșit că, în anul 2021, persoanele bănuite ar fi practicat vânătoarea fără a deține autorizații de vânătoare, cu încălcarea prevederilor legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic și fără a respecta prevederile legale privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 21 de arme, peste 700 de elemente de muniție (cartușe de vânătoare și de tir sportiv, de diferite calibre), 6 dispozitive pentru vedere nocturnă, 6 trofee de vânătoare și articole pirotehnice.

Cercetările sunt continuate pentru administrarea probatoriului și stabilirea cu exactitate a activității infracționale a persoanelor bănuite.

La activități, au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, precum și polițiști de frontieră ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDănuț Pop, liderul PER: ”Cum sa prospere Romania cu asa personaje ignorante?”
Articolul următorDan Motreanu: România este primul producător de miere din UE