La solicitarea Consiliului Județean Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a emis „Avizul de mediu” pentru Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor care este un instrument de planificare esențial pentru un management performant al deșeurilor, astfel încât acestea să aibă un impact cât mai redus asupra mediului și a sănătății umane.

Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor realizează o diagnoză a sistemului actual de gestiune a deşeurilor şi o prognoză a evoluţiei cantităţilor de deșeuri municipale. Pe baza acestor prognoze s-a realizat proiectarea unei viziuni strategice asupra reorganizării gestiunii deșeurilor municipale, care constituie baza de la care se vor elabora proiectele de investiții cu finanțare națională și europeană din programele de mediu.

„Este momentul unei schimbări fundamentale în stilul nostru de viață, astfel încât să lăsăm o amprentă cât mai puțin vizibilă asupra naturii. Noi, ca autoritate publică, facem tot ce ne stă în puteri pentru a îndrepta unele situații care nu au funcționat cum trebuie până acum, am identificat soluții pentru optimizarea activității de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Stăuceni, iar lucrurile încep să prindă contur”, a mai spus Doina Federovici.

Sursa: Realitatea de Botosani

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 182. Vladimir Putin, cel mai frumos bărbat din Rusia
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Cine plătește daunele protestului de la METROREX. Ce legătură are Ion Rădoi cu greva