Mai mulţi bărbaţi implicaţi într-un transport ilegal de lemne au ameninţat poliţiştii de frontieră care i-au oprit în Borşa, judeţul Maramureş.

Unul dintre bărbaţi a intrat intenţionat cu maşina de teren în camionul cu lemne, avariind ambele vehicule. Mai multe echipaje de Poliţie au fost solicitate la faţa locului, bărbaţii fiind cercetaţi pentru mai multe infracţiuni.

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au oprit în Borşa un transport ilegal de material lemnos. 

”La observarea poliţiştilor de frontieră, şoferul camionului a plecat în viteză spre localitatea Cârlibaba. Deşi poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea camionului în trafic, acesta şi-a continuat deplasarea aproximativ 500 de metri, până în parcarea pârtiei de schi din Vârful Prislop. Colegii noştri au solicitat conducătorului auto să se legitimeze şi să prezinte documentele de însoţire a materialului lemnos, moment în care şoferul s-a închis în cabina autocamionului şi a trecut la ameninţări”, a transmis, marţi seară, Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă.  

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen, moment în care şoferul a deschis portierele şi a devenit recalcitrant. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Borşa pentru o evaluare medicală. 

”Din primele verificări, s-a constatat că nu există aviz de însoţire a mărfii pentru transportul de material lemnos. La faţa locului a apărut o a doua persoană, cetăţean român, care a adresat ameninţări cu moartea poliţiştilor de frontieră. În momentul în care colegii noştri au procedat la conducerea camionului spre Ocolul Silvic Vişeu de Sus, un alt bărbat, conducând un autoturism de teren, a accidentat autocamionul în mod intenţionat, rezultând avarierea celor două mijloace auto. În maşina de teren se afla şi o armă de tip air soft”, au mai precizat poiţiştii de frontieră.  

Potrivit acestora, la locul evenimentului au fost chemat un echipaj de politie din cadrul Poliţiei Oraşului Borşa.  

Un agent din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus a condus autocamionul la sediul Ocolului Silvic Vişeu de Sus, stabilindu-se că maşina era încărcată cu 9,85 mc material lemnos. 

”În cauză se fac cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi ultraj, fiind totodată aplicată şi o sancţiune contravenţională pentru transport de material lemnos fără documente de provenienţă. Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată de către poliţiştii de frontieră şi predată în custodie Ocolului Silvic Vişeu de Sus”, se mai arată în comunicat.  

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentDănuț Pop, PER: ”România este un caz aproape unic la nivel euro­pean în care statul şi-a sabotat de unul singur sec­torul strategic al energiei”
Articolul următorMohammad Murad, președintele executiv al PER, scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă: ”Mediul de afaceri din Romănia se confruntă cu o problemă majoră”