Partidul Ecologist Român se opune privatizării totale a companiilor românești și invocă listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă ca soluție, arata un comunicat de presă.

Potrivit unei analize a profiturilor înregistrate de cele mai profitabile companii de stat aflate în prezent pe pe lista de „vânzare”, arată că în ultimul an de activitate normală, acestea au obținut profit de peste 800 de milioade de euro.

Guvernul liberal ar trebui să se îndrepte către creșterea performanței care ar putea aduce un profit de este 1 miliard de euro anual, în loc să faciliteze transferul accestuia către un capital deloc autohton, singurul în măsură să aibă resursele necesare privatizării, susțin reprezentații PER.

Astfel, soluția menționată de Partidul Ecologist este listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă, fapt ce oferă o șansă de modernizare, de a face investiții. Statul trebuie doar să rămână acționar majoritar în stat sociețățile și companiile de interes trategic național. Prin aceste demersuri, se poate asigura participarea statului la dezvoltarea economiei și se păstrează controlu, atât asupra performanței companiilor, cât și asupra efectelor pe care măsurile de restructurare și eficiențizare le vor genera asupra consumatorilor, angajaților și altor părți interesate.

Privatizarea companiilor în care statul este acționar majoritar a fost susținută de fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentBărbat din Prahova, cercetat penal pentru că a sustras 6 arbori dintr-o zonă împădurită
Articolul următorJudecătorii CRR au explicat de ce pensiile nu pot crește cu 40%