Un locuitor din comuna Telega este cercetat penal și a fost reținut pentru 24 de ore după ce a ucis un căprior. Polițiștii susțin că prejudiciul cauzat prin braconarea exemplarului de căprior este de aproximativ 4.000 de euro.

 
Comunicatul IJP Prahova:
 
Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Prahova au fost sesizați despre săvârșirea unei infracțiuni de braconaj cinegetic. Din cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat din Telega ar fi braconat un exemplar din specia căprior.

Exemplarul ar fi fost identificat la data de 18 martie a.c., de către un trecător în pădurea de la marginea localității Doftana.

Cu ocazia punerii în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, polițiștii au identificat mai multe bunuri ce par a face obiectul activității infracționale. Față de persoana în cauză a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore.

Prejudiciul cauzat prin braconarea exemplarului de căprior este de aproximativ 4.000 de euro. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentPreşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a 12 magistraţi
Articolul următorDan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru Mediu din PE: Refacerea pădurilor, o prioritate la nivel național și european