Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că se va fac e o analiză a Legii salarizării din sectorul public, iar până la finalizarea acesteia salariile rămân la nivelul din decembrie 2020. ”Au apărut tot felul de anomalii şi excepţii”, a afirmat premierul, adăugând că nu este adeptul tăierilor de salarii şi nu vor exista astfel de tăieri.

”În ceea ce priveşte angajaţii din mediul bugetar – am spus-o tot timpul şii o să repet – nu  sunt adeptul  tăierii salariilor, nu vor fi tăiate salarii. În acest moment analizăm însă dacă legea în vigoare este eficientă – cea referitoare la salariile din domeniul public –  au apărut tot felul de anomalii şi excepţii”, a afirmat, luni, Florin Cîţu, citat de news.ro.

Potrivit acestuia va fi ”o analiză amplă”.

”Până atunci, veniturile angajaţilor se menţin la nivelul anului 2020, decembrie 2020. Veniturile se menţin la nivelul din decembrie 2020, până la momentul la care vm avea o analiză a efectelor şi implicaţii ale legii salarizării, acele excepţii care au tot apărut şi aşa cum a fost ea modificată şi aplicată greşit, spun eu, în ultimii ani”, a mai afirmat Cîţu.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare (SNPP) anunţă, luni, că a primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care prevede măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, unele dintre prevederi referindu-se la îngheţarea sporurilor şi salariilor, dar şi la neactualizara pensiilor militare.

 

Articolul precedentMedicii de la Universitar, surpriză pentru copiii săraci
Articolul următorMinistrul Mediului, Tanczos Barna, anunță că sistemul SUMAL va deveni principala armă a României în lupta cu tăierile ilegale de pădure