Preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur marţi, PSD, declarându-se siderat de modul în care social-democraţii reacţionează în Parlament în cazul legii carantinei, ceea ce în opinia sa dovedeşte cinism exagerat. Conform preşedintelui, tergiversarea legii poate costa viaţa a sute de români, el cerând finalizarea legii, în condiţiile în care pandemia de COVID-19 este cea mai gravă din ultimul secol şi., din păcate, şi în România efectele devin din ce în ce mai vizibile, informează news.ro.

”Din nefericire, pandemnia care s-a abătut asupra lumii e cea mai gravă criză sanitară, cea mai gravă pandemie din ultimul secol. Din păcate, şi în România efectele acestei pandemii devin din ce în ce mai vizibile. Astăzi avem iarăşi 637 de cazuri noi, iar 30 de români au murit din cauza acestei boli. Este greu de imaginat cum pot fi unii care umblă pe la televizor, pe stradă şi spun că nu este niciun pericol, că putem să ne relaxăm, că de fapt boala asta e una uşoară. Ba alţii, adepţii unor teorii conspiraţioniste, spun că nici nu există boală. Este foarte greu de luptat cu această boală şi de aceea, săptămâna trecută, am spus că nu este momentul unor dispute politice, dacă vorbim de combaterea acestei epidemii. Sunt siderat de felul în care PSD-ul a reacţionat şi reacţionează în Parlament, acum când e în discuţie o lege foarte importantă, care reglementează izolarea şi carantinarea persoanelor”,  a declarat preşedintele, citat de news.ro.
 
El a apreciat că e urgentă nevoie de această  lege.
 
”PSD-ul a venit cu argumente care pur şi simplu sunt false. Zicea că trebuie să vină mai repede Guvernul cu această lege, ori Guvernul nu putea să vină mai repede cu această lege până când nu au fost publicate argumentele CCR. Una peste alta, putem să constatăm că PSD-ul tergiversează această discuţie şi trebuie să recunosc că şi pe mine mă surprinde acest cinism exagerat de care dă dovadă PSD-ul, tergiversând adoptarea acestei legi. PSD-ul privează Guvernul de un instrument foarte important în combaterea acestei epidemii”, a afirmat preşedintele.
 
Klaus Iohannis consideră ”extrem de trist, şocant”, fiindcă această tergiversare prin care PSD-ul vrea să pară important sau interesant, poate să coste viaţa a zeci, poate sute de români. ”Finalizaţi această lege, altfel veţi fi moralmente răspunzători de moartea a poate zeci, chiar sute de români. Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă”, a cerut Iohannis, conform news.ro.
Articolul precedentBomba din dosarul lui Gabriel Oprea. Detaliul care ar putea schimba totul
Articolul următor100% TU DECIZI! Lucian Șova, scandal cu ANI pentru incompatibilitate. Ce a rămas după el la Comunicații și transporturi