Primăria Groși este  va acționa în instanță Consiliul Județean Maramureș și va solicita mutarea platformei temporare de deșeuri situată în Satu Nou, în afara comunei, a anunțat primarul Florin Boltea. În instanță va fi contesatată și o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență Maramureș care a anulat o decizie a Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș privind suspendarea activității de depozitare.

 

În acest sens primarul Florin Boltea a inițiat un proiect de hotărâre, care a fost adoptat cu majoritate de voturi de consilierii locali.

Având în vedere situația deosebit de gravă privind platforma temporară de deșeuri situață în Satu Nou de Jos, pe terenul comunei Groși, în calitate de primar am inițiat Hotărârea de Consiliu nr. 40 privind:

– Contestarea în instanță pentru motive de nelegalitate a Hotărârii nr. 30/06.08.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Maramureș deoarece a anulat decizia 673/05.08.2020 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului privind suspendarea activității de depozitare, fără a cere măsuri clare de gestionare, solutionare și responsabilizare a factorilor implicați.
– Demararea unui proces împotriva UAT Maramureș, unitate responsabilă pentru managementul deșeurilor și obligarea UAT Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la mutarea depozitului temporar de deșeuri pe un alt amplasament în afara Comunei Groși și stabilirea unei amenzi civile pentru fiecare zi de întârziere“, a scris primarul Florin Boltea, pe pagina de Facebook a comunei. 

Articolul precedentCălin Tudose, candidatul PER la primăria Sectorului 6: Ciprian Ciucu că nu are nicio legătură cu liberalismul
Articolul următor100% TU DECIZI! Victor Drăgușin, primarul apropiat de Dragnea. Haiduciile din Alexandria