Peste 40 de apicultori din judeţul Hunedoara au plecat în pastoral spre partea de sud a ţării, în vecinătatea Dunării, unde au înflorit primele păduri de salcâm, potrivit ordonanţelor militare ei având permisiunea să se deplaseze cu stupii spre zonele melifere sau să lucreze, indiferent de vârstă, în stupine.
“Cei care doresc, pot pleca, în pastoral, în sudul ţării, la Dunăre, unde înfloreşte prima dată salcâmul. Din fericire, am avut norocul că ministrul Agriculturii a fost foarte receptiv la adresele noastre şi, potrivit Ordonanţei Militare 8, apicultorii se pot deplasa la stupine, dar şi în pastoral, ziua şi noaptea. Ei trebuie să aibă asupra lor declaraţia pe propria răspundere, unde trebuie să bifeze articolele 1 şi 6 şi o adeverinţă care să cuprindă codul de stupină eliberat de oficiile judeţene de zootehnie sau orice alte acte doveditoare ale calităţilor de apicultor sau de proprietar al stupilor”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Hunedoara, Iosif Korb.
Potrivit acestuia, după eşecul din 2019, când cantitatea de miere de salcâm obţinută a fost de numai 10% din producţia medie anuală, apicultorii speră acum într-o revenire, mai ales că acest fel de miere se caută din ce în ce mai mult.
“Zilele acestea au plecat, în pastoral, la Dunăre, pentru floarea de salcâm, primii apicultori din judeţul Hunedoara. Vremea se va stabiliza, salcâmul este înflorit şi nu este târziu. De asemenea, se poate pleca în pastoral la salcâm în judeţele Timiş şi Arad. Floarea de salcâm din partea de vest a ţării şi din judeţul Hunedoara este parţial calamitată din cauza îngheţurilor târzii, dar se poate face o evaluare în teren înainte de a pleca”, a arătat Korb.
Dintre cei peste 1.000 de apicultori din judeţul Hunedoara, aproape 15% pleacă, în pastoral, cu stupii.