Așteptările lui Vladimir Putin pentru o victorie rapidă a ”operațiunii sale militare speciale” din Ucraina au fost spulberate, după ce și-a retras trupele ruse de la Kiev. Un diplomat american, fost ambasador al SUA la NATO, Ivo Daalder, a explicat care au fost greșelile comise de liderul de la Kremlin în declanșarea războiului în țara vecină.
În principal, explică fostul oficial, erorile lui Putin au însemnat supraestimarea armatei sale și subaprecierea rezistenței ucrainene, potrivit Council on Foreign Relations.
Acum, Rusia și-a concentrat eforturile de război pentru acapararea Donbasului din estul Ucrainei, asta după ce Putin a numit un nou general, pe Alexander Dvornikov, la comanda armatei sale de ocupație.
Kremlinul a admis pentru prima dată că a suferit ”pierderi semnificative de trupe” în Ucraina, scrie ziare.com. Între timp, Rusia este acum cea mai sancționată țară din lume, iar Putin însuși este catalogat de mulți lideri drept un ”criminal de război”.
Dar cum a greșit atât de mult un om care a insistat că ”riscul trebuie întotdeauna bine justificat?” Răspunsul la această întrebare l-a oferit Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO și acum președinte al Consiliului Chicago pentru afaceri globale.
”În parte, Vladimir Putin a supraestimat în mod clar puterea militară rusă și a subestimat rezistența ucraineană. Dar la fel de importantă a fost interpretarea greșită a Occidentului. Experiența sa personală îndelungată – observarea răspunsului slab al Vestului în cazul războaielor Rusiei din Cecenia și Georgia, anexarea Crimeii din 2014 și sprijinul său pentru dictatorul sirian Bashar al-Assad – l-a convins că Occidentul va abandona Ucraina.
Având în vedere îngrijorările Europei cu privire la angajamentul Washington-ului față de securitatea europeană ca urmare a poziției lui Trump și a retragerii greșite a administrației Biden din Afganistan, el ar fi anticipat că invazia Rusiei va diviza Statele Unite și aliații săi europeni, oferind astfel o victorie strategică mai mare decât simpla instalare a unui guvern marionetă la Kiev”, a explicat diplomatul american.
Daalder a mai găsit o greșeală a liderului de la Kremlin legată de Vest. ”Dacă Putin ar fi fost un student mai bun al modului în care democrațiile occidentale au răspuns la amenințările vitale la adresa securității lor, el ar fi înțeles de ce aceste presupuneri erau greșite”, a mai spus acesta.