Vladimir Putin nu se va limita la un război doar împotriva Ucrainei ci va încerca să captureze alte state, printre care se numără țările membre ale Alianței Nord-Atlantice. Dar asta numai dacă trupele ruse și însăși Federația Rusă reușesc să supraviețuiască în confruntarea din Ucraina. 

Această opinie a fost exprimată de diplomatul american Robert Pearson, într-un articol din publicația americană The Hill, citat de ziare.com.

În opinia sa, liderul de la Kremlinului încearcă să se întoarcă la granițele Imperiului Rus. În consecință, pentru aceasta el trebuie să câștige controlul asupra unui număr de țări europene.

Pearson spune că lista cu astfel de potențiale „victime ale lui Putin” include nu numai Letonia, Lituania și Estonia, ci și România, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Moldova.

“Putin, dacă va supraviețui pierderilor din Ucraina, va face tot posibilul pentru a întări prezența militară rusă cât mai departe de vest posibil. El va face Minskul mai subordonat Moscovei și va face prezența trupelor ruse semipermanentă, așa cum se întâmplă în Siria și Kazahstan. Va intensifica activitățile la Kaliningrad și de-a lungul granițelor ruse în Țările Baltice ca un factor de descurajare împotriva țărilor NATO, a Poloniei și a Germaniei”, și-a exprimat convingerea diplomatul american.

Articolul precedentDănuț Pop: ”Nu mai am încredere în justiție! Prea multe dosare nerezolvate, tinute la sertar și prea mult se trage de timp!”
Articolul următorJudecătorii bulgari au decis extrădarea Elenei Udrea