Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 19 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară din acest an, aceştia fiind produşi în pepinierele silvice proprii.
Programul campaniei de împăduriri de primăvară prevede regenerarea a 10.244 hectare fond forestier de stat, din care 7.127 hectare vor fi regenerate pe cale naturală, iar 3.117 prin regenerare artificială, adică lucrări de împăduriri. În plus, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.391 de hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe alte 179 hectare.
În campania de împăduriri de primăvară, cele mai multe suprafeţe regenerate natural vor fi cele administrate de direcţiile silvice Suceava, cu 819 hectare, Bacău, cu 741 hectare, şi Neamţ, cu 453 hectare. Şi la lucrările de împăduriri, Direcţia Silvică Suceava va regenera artificial cele mai mari suprafeţe, 915 hectare, urmată de direcţiile silvice Mureş, cu 258 hectare, Neamţ, cu 217 hectare, şi Maramureş, care va împăduri 208 hectare.
Programul de regenerare a pădurilor de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva din anul 2022, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, prevede lucrări de regenerare pe 14.057 hectare, din care 9.354 hectare prin regenerări naturale şi 4.703 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind un alocat un buget total de 220,4 milioane lei.
În ultimii cinci ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.892 hectare fond forestier de stat, din care 47.335 hectare prin regenerări naturale şi 25.557 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantaţi, în total, 141,37 milioane puieţi forestieri.Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
Sursa: Realitatea de Maramures