Cântăreții Sanda Ladoși și Marcel Pavel vor candida pe listele Partidului Ecologist la alegerile parlamentare din 6 decembrie, în Mureș. Lista PER pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Bogdan Stanoevici, iar pe locul 2 se află Marcel Pavel.
Lista pentru Senat va fi deschisă de Sanda Ladoși, potrivit publicației Mureș.ro.
Recent, în PER s-au înscris și foștii social-democrați Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Cătălin Rădulescu.
Senatorul Șerban Nicolae și deputatul Liviu Pleșoianu au demisionat din PSD, după ce partidul nu i-a pus pe lista pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Parlamentarul Cătălin Rădulescu a anunțat, sâmbătă, pe Facebook că s-a înscris, alături de Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, în Partidul Ecologist Român și va candida la alegerile parlamentare 2020, pentru un nou mandat de deputat la Argeș.
Sursa: Realitatea Ecologista