Ilie Bolojan le-a trimis o scrisoare celor 9 judecători ai CCR, pentru a-i avertiza asupra consecințelor amânării deciziilor privind reforma pensiilor speciale. Apelul vine în condițiile în care judecătorii Curții trebuie să se pronunțe, luni, cu privire la reforma pensiilor. Realitatea Plus a difuzat, în premieră, scrisoarea transmisă de șeful Guvernului către CCR.

Juriștii spun că este o ingerință a premierului asupra justiției pentru a influența decizia magistraților, potrivit Realitatea Plus. În ipoteza în care reforma nu va intra în aplicare și nu va fi o soluție pozitivă din partea judecătorilor, premierul a declarat ca își va da demisia.

Imagine

 

În scrisoarea transmisă de premier către președinta Curții Constituționale, Elena‑Simina Tănăsescu, șeful Executivului subliniază că pe rolul CCR se află Dosarul nr. 4848A/2025, privind sesizarea de neconstituționalitate asupra legii pensiilor de serviciu, adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului. Premierul insistă că situația are implicații directe asupra obligațiilor asumate de România în fața Uniunii Europene, afirmând explicit că informațiile sunt transmise „în contextul necesității punerii în aplicare a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituția României”.

În document, premierul avertizează că, potrivit discuțiilor oficiale dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și reprezentanții Comisiei Europene, „Comisia consideră neîndeplinit Jalonul nr. 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro”. Mai mult, Executivul notează că Bruxelles-ul nu va comunica public această concluzie înainte de 11 februarie 2026, dar decizia finală va depinde de informațiile transmise de autoritățile române. Premierul subliniază astfel presiunea temporală și instituțională asupra CCR, într-un moment în care reforma pensiilor speciale se află în centrul unei dispute majore între Guvern, sistemul judiciar și Comisia Europeană.

Guvernul își asumă săptămâna viitoare răspunderea în Parlament pe cel de-al treilea pachet de măsuri, care cuprinde reforma din administrație și pachetul de relansare economică. Tot săptămâna viitoare, liderii trebuie să definitiveze bugetul pe acest an. În mai puțin de două ore, premierul discută cu sindicatele și patronatele pe tema noilor măsuri. 

Liderii Coaliției trebuie să definitiveze săptămâna viitoare cel de-al treilea pachet de măsuri. Va fi asumată răspunderea în Parlament pe acest pachet, care cuprinde atât reforma din administrație, cât și programul de relansare economică.

Articolul precedentOlguța Vasilescu îl desființează pe Miruță după ce ministrul rezist a acuzat că, la Craiova, un bloc afectează un radar militar: „Ce e prostia asta? Vede soldați doar în filme!”
Articolul următorRobert Turcescu dă de pământ cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan: „S-au speriat. România a fost pomenită de 103 ori în raportul SUA”