Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, şi-a exprimat marţi, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Forumului privind integrarea europeană desfăşurat la Chişinău, dezamăgirea în legătură cu ultimele evoluţii din republică şi a îndemnat Chişinăul să depăşească acele regrese care au constituit o frână în dezvoltarea ţării şi în avansarea relaţiei cu UE, informează Radio Chişinău, citat de Agerpres.
Ambasadorul Peter Michalko a atenţionat că reformele făcute cu mare greutate timp de patru sau cinci ani, de exemplu în domeniul bancar, riscă să ajungă la coşul de gunoi, în condiţiile în care aceleaşi personaje nocive din trecut fac jocuri politice şi economice.
Modul rapid în care se fac alianţe netransparente bazate pe interese ascunse arată că forţele reacţionare au găsit foarte repede căi de dialog şi s-au întors la vechile lor obiceiuri: de la trafic de ţigări la subminarea instituţiilor de drept şi a celor democratice. Au fost resuscitate practici mai vechi, printre care folosirea instanţelor de judecată pentru a anula decizii perfect valabile ale autorităţilor publice şi o impunitate foarte largă la nivel înalt, a constatat şeful delegaţiei UE la Chişinău.
De asemenea, ambasadorul UE şi-a exprimat dezamăgirea profundă în legătura cu modul cum a fost tratat cazul expulzării profesorilor turci. Potrivit lui, în acest caz nu doar că pedeapsa este infimă, dar aceasta nu conduce la responsabilizarea instituţiilor statului, a înalţilor demnitari şi funcţionarilor publici.
În urmă cu doi ani, după tentativa de lovitură de stat din Turcia, autorităţile Republicii Moldova au expulzat în numai câteva ore şapte profesori turci de la liceul Orizont, reţinuţi când se duceau la serviciu. În Turcia, aceştia au primit pedepse cu închisoarea. Între timp, Republica Moldova a fost condamnată în acest dosar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) şi obligată să le plătească familiilor persoanelor expulzate despăgubiri în valoare de 175.000 de euro.
UE va continua să reacţioneze de fiecare dată când vor fi observate derapaje sau evoluţii negative şi vom continua sa aplicăm aceeaşi politică strict condiţionată, a conchis Peter Michalko.
La rândul său, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, a spus că procesul de integrare europeană a continuat şi în acest an dificil. El a enumerat câteva probleme care, în opinia lui, frânează avansarea în implementarea reformelor.
În primul rând, ministrul a constatat insuficienţa cadrelor bine pregătite din cadrul instituţiilor guvernamentale, dar şi instabilitatea politică internă. “Atingerea unei stabilităţi politice este un factor crucial pentru asigurarea dinamismului implementării reformelor interne, dar şi a dialogului pe plan extern”, a spus Aureliu Ciocoi.
Forumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova a fost organizat de către Fundaţia “Friedrich Ebert” Moldova, Asociaţia pentru Politică Externă şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Sursa: Realitatea din Moldova