Senatorul Şerban Nicolae, care ocupă primul loc pe lista de candidaţi a Partidului Ecologist Român pentru Senat în circumscripţia Bucureşti, a declarat, joi, la Craiova, că în actualul Parlament nu mai există putere şi opoziţie, în termeni reali, iar reprezentativitatea şi legitimitatea decidenţilor politici “sunt puse grav sub semnul întrebării” dacă la alegeri participă o jumătate din populaţia cu drept de vot a României.

“Dacă vă uitaţi cu atenţie, veţi constata că în actualul Parlament nu mai există putere şi opoziţie, în termeni reali. Există voci distincte, dar ca să nu se mai observe, Parlamentul se întruneşte din ce în ce ai rar. Nu s-a putut dezbate şi vota o moţiune de cenzură pentru că au lipsit parlamentari. (…) Eu cred că electoratul român merită ceva mai mult respect. Reprezentativitatea şi legitimitatea decidenţilor politici sunt puse grav sub semnul întrebării dacă la alegeri participă jumătate din populaţia cu drept de vot a României. Dacă avem o clasă politică incapabilă să scoată la vot pentru exprimarea unei opţiuni mai mult de jumătate din cetăţenii cu drept de vot, înseamnă că această clasă politică este în gravă suferinţă, suferinţă morală, în primul rând”, a afirmat Şerban Nicolae în cadrul unei conferinţe de presă organizată de PER Dolj.

Acesta a spus că PER şi-a propus, prin candidaţii pe care îi are, să însănătoşească România, sub toate aspectele: moral, social şi economic.

“Eu cred că vom reuşi (n.red.: PER) să spargem şi blocajul mediatic pe care-l observăm în anumite zone. Prezenţa noastră în sondajele de opinie, chiar dacă suntem cotaţi, la prima vedere, sub pragul electoral, arată că începem să contăm. Şi din acest punct de vedere, eu sunt încrezător că vom fi o voce suficient de vocală, suficient de puternică, pentru ca lucrurile în România să se mişte în direcţia corectă. Măcar noi ne vom asigura că nu există această conspiraţie transpartinică în care le e bine numai unora şi celor mai mulţi nu le e bine”, a susţinut Nicolae.

Senatorul Şerban Nicolae a subliniat că de vineri începe oficial campania pentru alegerile parlamentare, chiar dacă cei de la PER au cerut public ca acestea să nu se desfăşoare în decembrie, din cauza creşterii cazurilor de bolnavi de COVID-19.

“În mod evident, cifrele arată că situaţia privind epidemia COVID-19 se agravează: există o pantă ascendentă care nu a avut mai multe cocoaşe, nu suportă figuri geometrice foarte complicate, ci de la zi la zi sunt tot mai multe cazuri noi, ceea ce arată că măsurile guvernamentale sunt fie proaste, fie ineficiente. În ambele cazuri însă, lucrurile sunt grave. Toţi specialiştii, chiar şi cei care au mai dat rateuri din când în când, convin asupra faptului că lucrurile merg spre mai rău. Asupra unor chestiuni foarte importante nu mai există dubii: şi anume că o persoană infectată multiplică rata de transmitere a acestui virus, care nu are deocamdată nici tratament adecvat, nici vaccin, astfel încât nu avem cum să ne aşteptăm la o îmbunătăţire a situaţiei în perioada următoare. În aceste condiţii, toate acele praguri psihologice sau mai puţin psihologice indicate chiar de autorităţi au fost depăşite şi în ceea ce priveşte raportarea de 3 la mia de locuitori şi în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi. De aceea noi am insistat că aceste alegeri ar trebui să fie secundare, lăsând prioritate absolută sănătăţii şi protejării oamenilor”, a declarat el.

Nicolae a precizat că PER şi candidaţii săi se prezintă în aceste alegeri cu sloganul “România sănătoasă”, iar proiectul vizează nu doar sănătatea din punct de vedere medical, ci şi pe cea în plan moral, un sistem de justiţie sănătos, o politică sănătoasă şi o administraţie corectă şi eficientă.

“Ne supunem însă regulilor şi dacă cei care decid insistă că cel mai important pentru români este să obţină nişte cetăţeni statutul de senatori şi deputaţi, suntem obligaţi să participăm la alegerile organizate pe 6 decembrie. Nu o să înţelegem însă de ce prioritate este să devină parlamentari cei care au fost respinşi de alegători la alegerile locale şi o serie întreagă de indivizi care nu au făcut mare lucru în viaţa publică, n-au excelat în vreun domeniu, insistă că asta este prioritatea numărul 1 a României. Comparaţia pe care domnul Iohannis a făcut-o cu procesul electoral din SUA mi s-a părut ridicolă, în condiţiile în care în SUA aproape 40 de milioane de alegători au votat prin corespondenţă, să vii şi să spui că în România se pot desfăşura în siguranţă alegerile pe 6 decembrie. De asemenea, mi s-a părut ridicolă acea explicaţie a numărului mare de cazuri după alegerile din 27 septembrie care nu au fost puse pe seama procesului electoral, ci pe seama petrecerilor de după, ca şi cum toate partidele participante au avut ceva de sărbătorit după alegerile locale”, a afirmat Nicolae. 

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentPreședintele AEP: “Din punctul meu de vedere, alegerile se pot ţine în condiţii de siguranţă”
Articolul următorVIDEO: Spovedania lui Rizea continuă la Realitatea Plus. Zeci de ore de dezvăluiri zguduitoare