Ministrul de Externe al Rusiei Serghei Lavrov a amenințat din nou, joi, într-o conferință de presă, țările occidentale. „Dacă vor începe un adevărat război împotriva noastră, atunci trebuie să se gândească cu atenție”, a spus Lavrov, întrebat despre amenințările Rusiei cu bomba nucleară.

Acesta a spus că vestul se pregătește de război cu Rusia, iar amenințarea nucleară „nu este în capul rușilor”. Întrebat despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina, Lavrov a făcut o declarație halucinantă, în care i-a acuzat pe militarii ucraineni că jefuiesc civilii din orașele atacate de ruși, și că îi folosesc ca scuturi umane.

„Nu vom permite ca unele provocări să ne dezechilibreze, să ne scoată din echilibru de forțe, dar dacă vor începe un adevărat război împotriva noastră, atunci trebuie să se gândească cu atenție”, a amenințat Lavrov țările occidentale.

Întrebat despre amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin, Lavrov a spus că „sunt declarații ale politicienilor occidentali”.

„Ei repetă război nuclear, asta nu este în capul rușilor”, a declarat ministrul de externe al Rusiei.

Lavrov s-a referit la rezistența ucrainenea cu termenul de „regimul neo-nazist de la Kiev” și a făcut declarații halucinante despre civilii uciși în atacurile rusești.

„Nu justific nicio acțiune care duce la moartea civililor, dar nu noi am inventat expresia victime colaterale, aceasta a fost inventată de partenerii noștri occidentali în aventurile lor din Irak, Libia și așa mai departe” a spus Lavrov.

Ministrul rus de externe a mai spus că trupele ucrainene „jefuiesc civili” și că „sunt doar niște tâlhari”. „Civilii sunt folosiți ca scuturi umane” (n.red. de armata ucraineană), a mai spus Lavrov.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentȘefii forțelor aeriene din Germania, Italia și România, întâlnire informală la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Articolul următorBogdan Aurescu: ”Este necesară urgentarea înființării Grupului de Luptă NATO din România”