PSD se grăbește să cânte prohodul liberalilor. Prim vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în conferința de presă a partidului său că n-ar avea nicio emoție dacă liberalii ar ieși din istorie, din istoria parlamentară, mai precis. Liderul l social democrat și-a manifestat favorabilitate față de o asemenea perspectivă. Sorin Grindeanu a făcut o paralelă între actuala coaliție de guvernare și coaliția dintre CDR – USD – UDMR, care a guvernat România în perioada 1997 – 2000. În urma acestei guvernări, principalul partid din alianță, PNȚCD, nu a mai întrat în Parlament.
Liderul social democrat a vorbit despre competiția dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu în perspectiva Congresului PNL din toamnă, mai importantă pentru cei doi decât soarta românilor de rând, pe spatele cărora “se fac experimente”, din partea unei coaliții care “scârțâie din toate încheieturile”.
Sorin Grindeanu susține că poate veni cu nume și prenume de liberali care i-au spus că alta ar fi fost soarta lui Vlad Voiculescu, dacă la moțiunea simplă se dădea vot secret.

Sursa: Realitatea Din PSD