Doi braconieri depistaţi de polițiștii de frontieră brăileni

Doi braconieri depistaţi de polițiștii de frontieră brăileni
Pescuit comercial în perioada de prohibiție
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila efectuează cercetări în privința a doi brăileni care au sâvărșit infracțiuni de braconaj piscicol și au ridicat în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de 3.500 de lei.
În data de 07 iunie a.c., în jurul orei 05.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul stâng al fluviului Dunărea, două persoane, cetăţeni români, în vârstă de 49, respectiv 53 de ani, care desfășurau activități de pescuit comercial în perioada de prohibiție, folosind o barcă din fibră, cu motor atașat și o plasă de nailon.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție.
Ambarcațiunea, motorul atașat și unealta de pescuit, în valoare totală de 3.500 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News










