Eurodeputatul Dan Motreanu: “Se dublează bugetul Erasmus +. Mai multe oportunități pentru tinerii studenți”

Eurodeputatul Dan Motreanu: “Se dublează bugetul Erasmus +. Mai multe oportunități pentru tinerii studenți”
Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), anunță adoptarea în plenul Parlamentului European a noului program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027.
Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), anunță adoptarea în plenul Parlamentului European a noului program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027. Programul va avea o alocare totală de peste 28 de miliarde de euro din surse diferite, alocare aproape dublă în comparație cu programul anterior (14,7 miliarde de euro).
“Această alocare se datorează Parlamentului European care a obținut o creștere cu 1,7 miliarde de euro a finanțărilor pentru Programul Erasmus+ față de propunerea inițială de finanțare, în etapele finale ale negocierilor cu Consiliul.
Pe durata tuturor negocierilor pentru Bugetul Uniunii Europene, noi, Parlamentul European, am avut drept prioritate creșterea numărului de burse Erasmus pentru studenți prin alocarea mai multor fonduri acestui program.
În plus, am vrut să facem Programul Erasmus+ mai incluziv și mai accesibil pentru cât mai multe persoane,” a scris deputatul european într-o postare pe Facebook.
Astfel, noul program va pune la dispoziție mai multe instrumente și resurse pentru a susține mobilitatea și a veni în sprijinul persoanelor care, de-a lungul timpului, au avut mai puține oportunități de participare, cum ar fi de exemplu persoanele cu handicap, persoanele aflate în sărăcie sau persoanele care provin din familii de migrați. De asemenea, noul program va avea proceduri mai simple și va fi mai ușor pentru cei interesați să aplice pentru o bursă Erasmus+.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 11:31 - Bolojan, Oana Gheorghiu și mai mulți membri ai Guvernului, auditați de procurorii DNA pentru trafic de influență
- 08:31 - Ponta, despre Tomac: N-ar fi trebuit să vină singur; trebuia să vină cu doi-trei miniștri
- 08:23 - Eugen Tomac ar urma să prezinte azi programul de guvernare. Ce șanse sunt pentru formarea cabinetului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News


























