FILMĂRILE GĂRZII DE MEDIU DEVIN PROBE ÎN INSTANȚĂ

FILMĂRILE GĂRZII DE MEDIU DEVIN PROBE ÎN INSTANȚĂ
Proiectul are termen de implementare 31 decembrie 2025
Filmările și imaginile surprinse de comisarii Gărzii Naționale de Mediu vor putea fi folosite ca probe în instanță, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.
„Filmările realizate de Garda Națională de Mediu vor fi probe în instanță. Infractorii de mediu nu mai trebuie să scape! Infractorii care ne otrăvesc aerul, apa, solul nu mai trebuie să scape printre degete autorităților! Românii pierd deja ani din viață din cauza unor șmecheri care se îmbogățesc, otrăvindu-ne pe noi toți. Schimbăm asta!”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Ordonanța reglementează utilizarea echipamentelor de monitorizare și control achiziționate prin proiectul „Echipamente de monitorizare și control pentru Garda Națională de Mediu”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul are termen de implementare 31 decembrie 2025 și presupune efectuarea a cel puțin 400 de controale cu noile dotări.
Ministerul Mediului a precizat că acțiunile comisarilor se vor desfășura atât în spații publice, cât și în spații private unde au loc activități cu impact potențial asupra mediului. În astfel de situații, vor putea fi realizate înregistrări foto, audio și video fără consimțământul persoanelor vizate.
„Înregistrările foto-audio-video constituie mijloace de probă”, a transmis instituția într-o informare separată.
Măsura vine în contextul în care autoritățile încearcă să combată mai eficient poluarea și încălcările legislației de mediu, care afectează sănătatea populației și ecosistemele.
Citește și:
- 19:44 - Daniel Băluță anunță noapte albă pentru echipele din Sectorul 4
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din ECOLOGISTA și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





