Lovitură pentru Dan Ilie Morega! Fostul prefect de Gorj are obligaţia de a nu părăsi domiciliul

Lovitură pentru Dan Ilie Morega! Fostul prefect de Gorj are obligaţia de a nu părăsi domiciliul
Decizia este definitivă
Tribunalul Bucureşti a decis luni, că Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, are obligaţia de a nu părăsi domiciliul, fără permisiunea anchetatorilor. Decizia magistraţilor este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a respins luni, contestaţia procurorilor.
“În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 204 C.pr.pen. respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti împotriva încheierii din data de 23.03.2024., a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 8532/299/2024.
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 204 admite, în parte, contestaţia formulată de inculpatul Morega Dan Ilie împotriva încheierii din data de 23.03.2024., a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 8532/299/2024 şi în rejudecare: În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi domiciliul din Or. .., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în minuta instanţei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a propus Judecătoriei Sectorului 1 arestarea preventivă a lui Dan Ilie Morega după ce fostul prefect de Gorj a încălcat controlul judiciar şi s-a urcat din nou la volan deşi are permisul retras pe motive medicale.
Dan Ilie Morega vrea să scape de arestul la domiciliu. Fostul prefect de Gorj, nemulțumit de condițiile de la psihiatrie
Instanţa a hotărât arestarea la domiciliu a lui Morega, iar măsura a fost contestată de procurori şi de fostul prefect.
În ultima perioadă, Morega a fost depistat de mai multe ori la volan deşi nu mai are permis de conducere, de patru ori în judeţul Gorj, o dată în judeţul Mehedinţi şi ultima dată în Bucureşti.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 11:31 - Bolojan, Oana Gheorghiu și mai mulți membri ai Guvernului, auditați de procurorii DNA pentru trafic de influență
- 08:31 - Ponta, despre Tomac: N-ar fi trebuit să vină singur; trebuia să vină cu doi-trei miniștri
- 08:23 - Eugen Tomac ar urma să prezinte azi programul de guvernare. Ce șanse sunt pentru formarea cabinetului
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News














