Poluarea fonică ameninţă supravieţuirea a peste o sută de specii de amfibieni, păsări, peşti, mamifere şi reptile

poluarea_afecteaza-specii
Poluarea fonică ameninţă supravieţuirea a peste o sută de specii, conform concluziilor unui studiu realizat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, citat marţi de Press Association.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Queen's University Belfast a descoperit că zgomotul afectează comportamentul unei game largi de specii, printre care se numără amfibieni, păsări, peşti, mamifere şi reptile. Studiul a analizat efectele zgomotului asupra a şapte grupe de vieţuitoare: amfibieni, artropode, păsări, peşti, mamifere, moluşte şi reptile. Multe specii de amfibieni, păsări, insecte şi mamifere comunică prin producerea unor semnale acustice prin care sunt transmise informaţii vitale, iar altele se bazează pe sunete pentru a vâna. De asemenea, cercetătorii au aflat că efectele negative ale poluării fonice se extind şi zona mărilor, zgomotele produse de ambarcaţiuni îngreunând, prin altele, găsirea hranei şi a adăpostului. Zgomotul trebuie considerat un poluator global şi trebuie să dezvoltăm strategii pentru protejarea animalelor – arată studiul.
Citește și:
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 14:55 - Alexandru Rogobete, apel către politicieni: ”Avem nevoie de o ţară cu un Guvern funcţional”
- 08:07 - Bolojan anunță schimbări pentru investițiile din energie: accesul la rețelele electrice, deblocat prin reguli mai dure
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News














