Traian Băsescu despre Nicușor Dan: ”Face o mare greșeală și este, de fapt, într-o capcană”

Traian Băsescu despre Nicușor Dan: ”Face o mare greșeală și este, de fapt, într-o capcană”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un atac extrem de dur la adresa actualului șef al statului, Nicușor Dan, pe tema implicării acestuia în explicarea motivelor pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un atac extrem de dur la adresa actualului șef al statului, Nicușor Dan, pe tema implicării acestuia în explicarea motivelor pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024.
„Unde cred că președintele face o mare greșeală și este, de fapt, într-o capcană, este să prezinte raportul cu motivele pentru care s-au anulat alegerile prezidențiale din 2024. Ce treabă are președintele Nicușor Dan? El nu a candidat atunci. Cineva i-a pus în brațe problema și dânsul a luat-o, cred că, din atenție, din dorința de a da un răspuns, dar nu era treaba lui”, a afirmat Traian Băsescu la România TV.
Fostul șef al statului a explicat concret ce ar fi trebuit să facă președintele imediat după validare, din punct de vedere instituțional:
„Treaba lui era așa: după ce a fost validat, se ducea la Cotroceni, chema secretarul CSAT-ului și îi spunea: «Domnule secretar, stenogramele și toate documentele ședinței în care s-a dezbătut problema». Le primea pe masă, punea mâna pe telefon și spunea: «Domnule procuror general, vă invit la mine. Poftiți, acestea sunt documentele. Începeți ancheta: de ce s-au anulat alegerile».”
Băsescu subliniază că o eventuală fraudă electorală nu poate fi investigată de un politician, ci exclusiv de organele judiciare:
„Ce se investighează? O fraudă de alegeri, da? Au fost sau nu au fost furate? La furt pe cine chem? Procurorul sau președintele? Procurorul trebuie să facă investigația.”
În opinia fostului președinte, transferarea acestei teme în zona politică afectează inclusiv credibilitatea externă a României:
„Este foarte bine și din punct de vedere al imaginii în afara țării: problema anulării alegerilor nu ține de politicieni. Au dat-o instituțiilor abilitate să facă anchete și cu asta basta. Cât timp va fi la politicieni obligația de a da răspunsul, nu va convinge pe nimeni și va rămâne mereu întrebarea: de ce politicienii rezolvă și nu instituțiile statului?”
Sursa: Realitatea Din PMP
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News











