Ilie Bolojan anunță oficial că PNL blochează Guvernul Tomac: „Este mai slab decât un guvern minoritar. Nu poate spera decât la supraviețuire”

Ilie Bolojan
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a anunțat la finalul ședinței extinse a Biroului Politic Național că partidul a decis să nu susțină învestirea Guvernului propus de Eugen Tomac. La reuniune au participat conducerea partidului, parlamentarii liberali, dar și primari și președinți de consilii județene ai PNL. În urma discuțiilor, liberalii au stabilit că vor fi prezenți la votul din Parlament, însă nu vor vota pentru instalarea noului Executiv.
Ilie Bolojan: PNL nu va susține învestirea Guvernului Tomac
„Suntem la finalul unei ședințe a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, extinsă, la care au participat, alături de membrii Biroului, parlamentarii din cele două grupuri de la Cameră și de la Senat, precum și primarii și președinții de consilii județene ai partidului nostru. Subiectul principal a fost atitudinea PNL față de învestirea Guvernului Eugen Tomac. Analizând contextul politic, PNL a luat decizia să nu susțină învestirea acestui guvern. Ca efect al acestei decizii, grupurile parlamentare vor fi prezente la vot, dar nu vor vota. De ce am luat această decizie? În primul rând, pentru că, aflându-ne în situația în care avem un guvern fără o susținere politică explicită, deci fără o susținere parlamentară explicită, acest guvern nu are puterea să continue reformele necesare pentru România și, deci, nu este o soluție guvernamentală în momentul de față.”
„Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire”
Ilie Bolojan a susținut că un Executiv care nu beneficiază de o majoritate parlamentară clară nu va putea adopta măsurile necesare într-o perioadă dificilă pentru economia României. Liderul liberal consideră că un astfel de guvern ar fi vulnerabil în fața inițiativelor parlamentare care ar putea afecta bugetul de stat și capacitatea României de a respecta angajamentele asumate.
„Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire. Un guvern fără o susținere politică și parlamentară este mai slab decât un guvern minoritar. În condițiile în care un astfel de guvern va veni cu măsuri, cum sunt multe dintre cele pe care orice guvern va trebui să le pună în practică, având în vedere deficitele, angajamentele pe care le are România și situația economică dificilă, acest guvern va rămâne singur, pentru că nimeni nu îl va susține. Atunci când în comisiile parlamentare vor apărea subiecte propuse de parlamentari din toate partidele, care vor da bine în ochii electoratului, dar care vor însemna creșteri de cheltuieli sau scăderi de venituri la bugetul de stat, acestea vor fi susținute de mulți parlamentari și nimeni nu va răspunde pentru consecințe. Ca urmare, este foarte probabil să apară propuneri parlamentare total diferite de ceea ce inițiază guvernul, cu măsuri care încarcă bugetul de stat și creează probleme în menținerea angajamentelor României în contextul deficitului mare pe care trebuie să îl reducem. Din aceste motive, care țin de rezultate și de responsabilitatea unui astfel de guvern, am luat decizia să nu susținem învestirea lui.”
Bolojan: „Este o formulă de paravan pentru PSD”
Președintele PNL a susținut că propunerea unui guvern tehnocrat reprezintă, în opinia sa, o modalitate prin care PSD evită să își asume responsabilitatea pentru actuala situație politică și economică. El a amintit de moțiunea de cenzură care a dus la căderea fostului Executiv și a acuzat PSD că nu a prezentat o soluție pentru depășirea crizei politice.
„Dintr-o perspectivă politică, această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti Partidul Social Democrat de răspunderea pe care o are pentru situația în care am ajuns. Și, așa cum știți, acum peste o lună de zile am avut o moțiune de cenzură inițiată de PSD și de AUR, care a dus la căderea guvernului din care PSD a făcut parte. Dar de atunci și până la nominalizarea domnului Eugen Tomac, nici domnul Grindeanu nu a revendicat poziția de premier și nici Partidul Social Democrat nu a venit cu o soluție la criza politică și guvernamentală pe care a creat-o. Prin urmare, această formulă nu face decât să eludeze răspunderea acestui partid pentru situația dificilă în care am ajuns.”
Citește și:
- 13:41 - Eugen Tomac nu îi mai cheamă pe liderii politici la negocieri, ci le va comunica telefonic componența noului Cabinet - SURSE
- 13:38 - Nicușor Dan a discutat cu Grindeanu și Bolojan după criticile publice, dar fără niciun rezultat: Atacuri dure la adresa președintelui în ședința PNL
- 12:23 - Ruptură totală pe scena politică. PNL a decis în unanimitate să nu voteze Guvernul Tomac: „Este un paravan pentru PSD”
- 12:05 - Armata Română își schimbă strategia după incidentele cu drone
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News
























