Rareș Bogdan, atac devastator la Bolojan: „Un farseur nepriceput, dar agresiv și încăpățânat căruia îi place să fie lăudat”

Rareș Bogdan

Rareș Bogdan

Scris de Daniel Onescu Publicat: 21 iun. 2026, 16:50

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a lansat un atac vehement la adresa conducerii PNL și a premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Congresului partidului, avertizând că liberalii riscă să fie transformați într-un partid „woke” sub influența USR.

Rareș Bogdan a acuzat că patru din opt vicepreședinți PNL sunt „adepți ai exagerărilor ideologice ale mișcării woke” și susținători ai „cancel culture”, avertizând că valorile tradiționale, familia creștină și conservatorismul luminat sunt atacate din interior.

El a numit curentul drept „userism românesc” sau „neoprogresism”, pe care l-a acuzat că „dinamitează exact fundația autonomiei omenești, libertatea”.

Atac la adresa lui Bolojan

Europarlamentarul l-a caracterizat pe premierul Ilie Bolojan drept „un farseur nepriceput, dar agresiv și încăpățânat. Căruia tare-i mai place să fie lăudat, lustruit, admirat - dovadă e corul antic care-l salută dimineața, îl aduce ceai, cremă de gălbenele, recită ode.”.

Rareș Bogdan i-a reproșat lui Bolojan 5 trimestre consecutive de scădere a consumului, peste 100.000 de firme românești închise într-un an și o politică economică axată pe creșterea taxelor în loc de reducerea cheltuielilor statului.

Avertisment privind scenariul grecesc

Bogdan a tras un semnal de alarmă asupra fragilității macroeconomice a României: un miliard de euro plătiți lunar pe dobânzi, deficit de cont curent în adâncire, rating de țară aproape de limita minimă pentru investiții și dependență de împrumuturi externe pentru plata salariilor și pensiilor.

„Blocajul actual ne sărăcește pe toți. Cine nu vede asta e pur și simplu inconștient. Ne zboară banii din buzunar, adică spitale, școli, viitorul copiilor.

Un posibil blocaj al împrumuturilor externe înseamnă că rămânem fără oxigen. Rezervele BNR nu sunt sac fără fund. Grecii făceau cozi la bancomat să scoată cei 60 de euro la care aveau dreptul, am uitat?

Rareș Bogdan: „Colapsul total echivalează cu pierderea absolută a suveranității”

Suntem dependenți de perfuzii externe pentru a păti salarii și pensii, nu pentru investiții. Un coșmar, iar un robinet închis înseamnă stop cardiac. Colapsul total echivalează cu pierderea absolută a suveranității. NU vom putea ocoli un zid macroeconomic format din piețe financiare, datoria suverană, constrângerile externe. Ne trebuie urgent un guvern funcțional! Stabil! Urgent. Timpul nu așteaptă. [...]

Chiar nu mai știm cum au demolat, alături de AUR, un guvern PNL, nu mai ținem minte deloc ura cumplită contra liberalilor tradiționaliști, patrioți și pro europeni convinși? A ierta e creștinește, dar una e să le dai bună ziua și să le urezi sănătate și alta să-i inviți să-ți dărâme casa din interior.”, a conchis Rareș Bogdan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala