Traian Băsescu surprinde cu favorita sa la Cupa Mondială: „Fantezia lor face diferența”

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 14 iul. 2026, 18:39

Campionatul Mondial 2026 a ajuns în faza semifinalelor, iar fostul președinte al României, Traian Băsescu, și-a exprimat opinia cu privire la echipa care are cele mai mari șanse să cucerească trofeul.

În timp ce mulți specialiști consideră că viitoarea campioană mondială va fi decisă în duelul dintre Franța și Spania, Băsescu este de altă părere. Acesta crede că Argentina pornește cu prima șansă la câștigarea competiției.

Fostul șef al statului susține că naționala pregătită de Lionel Scaloni dispune de un atu important, care ar putea face diferența inclusiv într-o eventuală finală împotriva Franței, într-o reeditare a ultimului act de la ediția din 2022.

„Cred că va câștiga Argentina. Sunt și cei mai buni. Franța mi se pare o echipă foarte bună, Mbappe este extraordinar, dar, într-o eventuală confruntare cu Argentina, fantezia argentinienilor este atuul lor major”, a declarat Traian Băsescu.

Semifinalele Campionatului Mondial programează duelurile Franța – Spania și Argentina – Anglia, urmând ca învingătoarele să se întâlnească în marea finală pentru trofeul suprem.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala