Două transporturi ilegale de materiale lemnos în valoare de peste 15.000 lei au fost depistate şi confiscate, în acest weekend, de poliţiştii olteni.

Astfel, poliţiştii au depistat, vineri seara, drumul județean DJ 643, pe raza comunei Osica de Jos, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un ansamblu de vehicule, încărcat cu material lemnos.

Poliţiştii au constatat neconcordanțe între datele înscrise în avizul de însoțire și cantitatea de material lemnos transportată. În semiremorcă se aflau 410 bușteni specia plop, față de cei 320 înscriși în avizul de însoțire.

„Polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 29 mc de material lemnos, specia plop, în valoare de  aproximativ 12.000 de lei. Întreaga cantitate a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Caracal. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice, faptă prevăzută de Codul Silvic”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

De asemenea, sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Piatra-Olt au depistat pe strada Traian, din orașul Piatra-Olt, un bărbat în vârstă de 20 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,09 mc cherestea. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că persoana care a realizat transportul nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos.

„Polițiștii au sancționat contravenţional bărbatul, pentru  încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, polițiștii au confiscat materialul lemnos, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, și l-au predat Ocolului Silvic Balș”, transmit poliţiştii.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCulisele statului paralel | Ce funcții ocupă copiii foștilor securiști, astăzi
Articolul următorExamenele naționale se vor susține cu prezență fizică, indiferent de situația epidemiologică