Potrivit ultimului raport “Perspectivele economice mondiale”, publicat marți de Fondul Monetar Internațional (FMI), estimările privind creșterea economiei României pentru acest an au fost semnificativ revizuite în scădere, de la 3,1% la 2,4%.

Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 4,8% în 2022, până la unul 2,4% în 2023, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,7%.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anuală de 10,5%, după un avans de 13,8% înregistrat în 2022. Ritmul de creştere a preţurilor va încetini semnificativ abia în 2024, când se va situa la 5,8%.

De asemenea, în ceea ce priveşte deficitul de cont curent al României, FMI se aşteaptă doar la o reducere uşoară de la 9,3% din PIB în 2022, până la 7,9% din PIB în 2023 şi de 7,7% din PIB în 2024.

La nivel global, FMI subliniază că semnalele preliminare de la începutul lui 2023, conform cărora economia mondială va reuşi o aterizare lină prin încetinirea inflaţiei şi menţinerea ritmului de creştere, au dispărut în contextul inflaţiei care a rămas la un nivel ridicat iar recent au avut loc turbulenţe în sectorul financiar. În aceste condiţii, conform cel mai nou raport WEO publicat marţi, FMI şi-a revizuit uşor estimările referitoare la evoluţia economiei mondiale în acest an. Scenariul de bază al FMI este că după o creştere de 3,4% în 2022, avansul economiei mondiale va încetini la 2,8% în 2023, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât prognoza în ianuarie, urmând a creşte la 3% în 2024, scrie Agerpres.

De asemenea, inflaţia globală ar urma să se reducă de la 8,7% în 2022, până la 7% în 2023, ca urmare a scăderii preţurilor la materiile prime. Cu toate acestea, FMI avertizează că inflaţia de bază ar urma să scadă mult mai lent. În plus, revenirea inflaţiei la nivelul ţintă este puţin probabil să se întâmple înainte de 2025, în majoritatea cazurilor.

 

Articolul precedentLiderul PER, Dănuț Pop: Colonie scrie pe noi iar demnitarii noștri sclavi sunt în genunchi când şefii îi vizitează
Articolul următorPrețul pentru laptele de consum va scădea. Ce au convenit Guvernul, fermierii și supermarketurile