În seara de 28 ianuarie, în urma unui apel SUMAL 112, pe Drumul Național 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, a fost depistată și oprită pentru control o autoutilitară cu remorcă care transporta material lemnos. La fața locului, polițiștii au solicitat prezența unor silvicultori pentru inventarierea materialului lemnos transportat, fiind comunicată o diferență de 8,06 mc de material lemnos.

 

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea totală, a fost solicitată prezența reprezentanților Gărzii Forestiere Cluj și astfel s-a constatat faptul că acesta transporta  o cantitate totală  de 36,256 mc lemn rotund, o cantitate mai mare decât cea specificată în avizele de însoțire a materialului lemnos, cu 10,635 mc.

În consecință, a fost dispusă măsura confiscării cantității  de 36,256 mc în valoare de 7.251,2 lei, precum și a ansamblului auto cu care s-a efectuat transportul, estimat la aproximativ 20.000 de euro.

În  cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute la art. 68 din Legea 46/2008 – transportul cu orice mijloace a materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport.

Totodată, la data de 29 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au continuat verificările în acest caz și au constatat faptul că, inițial, în seara de 28 ianuarie, cei doi reprezentanți ai ocolului silvic prezenți la fața locului ar fi inventariat în mod defectuos materialul lemnos, stabilind cantități mai mici decât cele transportate efectiv. Transportul de material lemnos aparținea unei societăți comerciale cu sediul în Leșu.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

 

Polițiștii și inspectorii Gărzii Forestiere au fost sesizați de un activist de mediu și tot el a remarcat faptul că măsurarea catității de lemn nu a fost făcută corect.

 

“10,63 metri cubi în plus față de aviz- Camionul și remorca vor fi CONFISCATE!!!
Fără să fie luat în calcul lemnul pe specii care nu corespunde cu avizul: + 5-7mc
 Mulțumesc inspectorilor de la garda Forestier[ Cluj pentru prezența la această oră târzie și pentru cubajul perfect care a fost o lecție pentru angajații Ocolului Silvic și apreciem faptul că IPJ BISTRIȚA ne-a acceptat contestația și au fost prezenți cu 4 polițiști ca să se facă un cubaj corect.
 Angajații Ocolului Silvic au inventariat inițial materialul lemnos și le-a ieșit un volum de DOAR 8 metri cubi în plus față de avize!
 Vor urma plângeri penale pentru favorizarea infractorului și FALS intelectual pentru că au măsurat cu intenție un număr de metri cubi ce contravine realității!
 Oamenii nu au lemn de foc, iar Hoții și infractorii devin din ce in ce mai bogați!
Pădurea este a tuturor românilor!
Ne cerem scuze că nu am putut filma live toată acțiunea. A fost foarte frig și se descărca foarte rapid telefonul!
Lupta continuă! a scris Daniel Bodnar pe pagina sa de Facebook. (Vezi AICI)
 
 
SURSA FOTO: Daniel Bodnar Facebook

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentAmbasada SUA din România: Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Rusia
Articolul următorPER: ”Am ajuns să importăm 70% din ceea ce consumăm. Ce plan are Guvernul pentru fermierii și micii producători autohtoni?”