Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit, marți, într-un interviu acordat ABC News, despre situația din Ucraina și despre un eventual dialog cu Rusia în legătură cu solicitarea Moscovei de a recunoaște independența regiunilor separatiste din Donbas. Zelenski spune, de asemenea, că NATO „nu este pregătită” să accepte Ucraina „pentru că alianței îi este frică de chestiuni controversate”.

„În legătură cu NATO, m-am liniștit cu mult timp în urmă, după ce am înțeles că NATO nu este pregătită să accepte Ucraina pentru că alianței îi este frică de chestiuni controversate si de o confruntare cu Rusia. Și nu vreau să fim țara care cere asta în genunchi, nu vreau să fiu acel președinte”, a declarat Zelenski la ABC News.

Președintele Ucrainei a declarat că este dispus să discute cu Rusia despre solicitările făcute de Moscova, însă „este nevoie ca preşedintele Putin să înceapă să discute, să înceapă dialogul, în loc să trăiască într-o bulă de informaţii fără oxigen”.

Acesta vorbește despre un posibil compromis în legătură cu independența regiunilor separtiste Donețk și Lugansk, însă a precizat că „această chestiune este mai complicată decât simpla recunoaştere”.

„Vorbim de garanții de securitate. Detaliile privind teritoriile ocupate și republicile nerecunoscute de nimeni în afară de Rusia, aceste pseudo-republici, le putem discuta și găsi compromisul. Ce este imporant pentru mine este cum vor trăi oamenii din aceste teritorii, mai ales cei care vor să fie parte a Ucrainei. Deci, lucrurile sunt mai complicate decât doar recunoașterea lor. Acesta a fost un ultimatum (n.red. solicitările Moscovei) și noi un vrem ultimatumuri”, a mai spus președintele ucrainean.

În interviul acordat postului de televiziune american, Zelenski a cerut din nou din partea SUA sprijin aerian.

„I-am spus lui Biden că cel mai important lucru astăzi este siguranța în spațiul aerian, nu putem permite Rusiei să fie activă acolo pentru că ne bombardează, trimit rachete, avioane, elicoptere. Noi nu facem asta pentru că noi nu putem să controlăm spațiul aerian”, a spus Zelenski.

Ucrainenii cer NATO să asigure no-fly zone deasupra țării, condiție în care avioanele rusești ar putea fi doborâte de tehnica militară a alianței. NATO a refuzat solicitarea justificând că o astfel de decizie ar duce la o confruntare directă cu Rusia.

„Ieri o rachetă a lovit o universitate din Harkov și o clinică pediatrică din Kiev, deci dacă mă întrebați dacă rachetele trebuie doborâte, răspunsul este da, trebuie doborâte sunt sigur că soldații americani care ar doborî aceste rachete ca să nu lovească cămine studențești nu ar avea nicio reținere să facă asta”, a mai spus Zelenski. „Sunt sigur că biden poate face mai mult”, a mai adăugat președintele ucrainean.

Acesta a confirmat și informațiile apărute în presă, potrivit cărora SUA i-au propus să fie scos din țară pentru că grupuri de asasini au fost trimise de ruși să îl ucidă. „Aș vrea ca finalul să fie ca în fimlele de la Hollywood, un final fericit”, a mai spus Zelenski.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentKlaus Iohannis: Parcurgem cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial
Articolul următorMAE recomandă românilor să părăsească Belarus cât mai curând