Administraţia Naţională Apele Română avertizează, joi, asupra unei posibile poluări care s-a prodsus în judeţul Bihor, pe un afluent al Crişului Repede. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza ultimului cutremur produs în zonă.

„În această dimineaţă, Formaţia de lucru din Aleşd din cadrul Apele Române Crişuri s-a deplasat în teren, în Valea Borod (afluent al Crişului Repede), judeţul Bihor, în legătură cu o o posibilă poluare.  Din cele constatate la faţa locului, apa are o culoare roşiatică, de intensitate mare. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza cutremurului care s-a produs duminică, 25 febuarie”, au transmis, joi, oficialii Apele Române.

 „S-au prelevat probe de apă din mai multe puncte, urmând ca în câteva ore să avem şi primele rezultate. Totodată, au fost anunţate folosinţele consumatoare pentru a -şi adapta procesele tehnologice în vederea tratării corespunzătoare a apei. Având în vedere că debitul evacuat din galerie este estimat la 0.5 mc/s, se aşteaptă ca în Crişul Repede diluţia să fie de 10-12 ori mai mare. Impactul estimat al poluării este până la acumularea Lugaş unde există un volum de 20,38 milioane mc. de apă”, a mai transmis sursa citată.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentDecizie RADICALĂ. Aliații UE și NATO ar putea fi condiționați să sprijine militar Ucraina cu 0,25% din PIB
Articolul următorAnca Alexandrescu este pe urmele lui Coldea! Anchetă explozivă marca Culisele Statului Paralel, începând de luni, de la ora 21.00