Din cauza modificărilor anunțate de Guvernul României, privind Programul Rabla 2024, piața auto ar putea înregistra o scădere semnificativă.

În urma noilor măsuri fiscale, în special cele referitoare la reducerea valorii tichetelor din programele Rabla și Rabla Plus, se preconizează că piața mașinilor noi va înregistra o prăbușire, trecând de la 145.000 de unități în 2023 la cel mult 80.000 de mașini în 2024, conform estimărilor Asociației Constructorilor Auto din România (ACAROM).

Asociația se declară șocată de aceste măsuri care vor avea efect „dezastruos”.

Guvernul României a anunțat pe 13 decembrie 2023, noile măsuri fiscale care vizează și tichetele acordate prin programele Rabla și Rabla Plus.

Astfel, programele ar putea deveni mai puțin atractive, deoarece primele de casare vor suferi o micșorare semnificativă.

“În 2023, ne așteptăm ca piața de autoturisme noi să atingă valoarea de 145.000 de unități, cu contribuția majoră a programelor Rabla și Rabla Plus.

În condițiile măsurilor anunțate, aceste programe își pierd atractivitatea, iar prognoza pentru 2024 este una dezastruoasă, cu o piață de vehicule noi de cel mult 80.000 de unități, cu impact negativ direct asupra locurilor de muncă din sector, conform comunicatului publicat de ACAROM,” se menționează în comunicat.

Din cauza modificărilor aduse programului Rabla, piața de mașini noi ar putea suferi o scădere considerabilă

În 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020 – 2024 este limitat la suma maximă de 3.500 de lei pentru achiziționarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate.

Mai mult, prima de casare se acordă doar dacă beneficiarul deține autovehiculul uzat în proprietate pentru o perioadă mai mare de trei ani.

Acarom estimează că, până la sfârșitul anului curent, în România ar putea fi vândute 145.000 de autoturisme noi, dar se anticipează o prăbușire a pieței în 2024, potrivit Hot News.

Astfel, se estompează efectul benefic al implementării programelor din anii precedenți, cum ar fi creșterea ponderii vehiculelor hibride, electrificate și electrice, având drept consecință directă creșterea importurilor de vehicule second hand, care sunt mai poluante și mai nesigure.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentBugetul de stat, APROBAT! Marcel Ciolacu: „Nu vor fi creșteri de taxe în 2024. Există bani pentru PENSII”
Articolul următorGhinea, salariu de 6500 de euro din bani publici pentru spectacole cu mașinuțe în fața DNA