Europarlamentarul Dan Motreanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European transmite, cu ocazia Zilei Pădurilor, că atât la nivel național și european, refacerea pădurilor a devenit o prioritate.
Defrișările, exploatările ilegale și degradarea pădurilor la nivel mondial au atins cote alarmante în ultimii ani. Despăduririle masive au sporit cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă, ceea ce a modificat clima și a dus la accentuarea declinului biodiversității, fapt ce favorizează răspândirea bolilor cu potențial pandemic.
Din fericire, refacerea pădurilor a devenit o prioritate atât în UE, odată cu adoptarea Pactului Ecologic European, cât și la nivel național.
În România s-au plantat anul trecut 50 milioane de puieți de copaci, prin programul „O pădure cât o țară”, lansat de către președintele Klaus Iohannis și Guvernul Orban.
Planurile de viitor ale România și UE pentru protejarea pădurilor:
- plantarea a 3 miliarde de arbori în întreaga Uniune, precum și o serie de măsuri pentru a proteja și a reface pădurile din UE, inclusiv pădurile primare și cele seculare, situate în mare parte pe teritoriul României. Aceste obiective fac parte din Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030;
- un mecanism digital de trasabilitate a lemnului la nivelul întregii UE pentru a combate practicile de cartel, defrișările și transporturile ilegale de lemn. Parlamentul European a solicitat recent Comisiei Europene să includă această măsura în noua Strategie UE privind pădurile pentru 2030 care va fi lansată curând, cu scopul de a avea păduri europene multifuncționale, sănătoase și gestionate durabil;
- 1,5 miliarde euro pentru împădurirea României, propuse în Planul Național de Redresare și Reziliența (PNRR), precum și o serie de măsuri stricte pentru a combate defrișările ilegale, precum: mijloace digitale de trasabilitate a lemnului, interzicerea tăierilor directe din păduri ale companiilor, și reformarea ROMSILVA. În plus, România va putea atrage fonduri europene pentru sectorul forestier prin instrumente precum: Programul LIFE 2021-2027, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE) și Programul Orizon Europa. Adițional, există posibilitatea finanțării prin Programul InvestEU 2021-2027 și prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI);
- sprijin financiar pentru proprietarii privați de păduri (care dețin aproximativ 60 % din pădurile din UE) cu scopul de a descuraja defrișările legale.