Dănuț Pop, fost lider al Partidului Ecologist Român, a comentat decizia Justitiei care obliga România să recunoască casatoriile gay.

”Mă întreb care este distanța de la recunoaștere, la legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex?
 
Astfel de subiecte nu ne fac bine, mai ales înainte de campanie! Văd că este neclar pentru mulți că România nu este pregatită de o asemenea schimbare. Mai grav e că aceste teme revin și sunt chiar instrumente de șantaj instituțional.
 
Sunt și eu curios, câte cupluri de gay există în România?
 
Trebuie făcută o analiză serioasă în acest sens, altfel ne paște dictatura LGBTQ. Și să nu fie ipocriți cu interpretările căci, de la simpla recunoașterea a căsătoriilor realizate în afara României, la legalizarea acestor căsatorii în țara noastră, va fi decât un pas!
 
Apoi, ce pot face României, nu există sancțiuni!? Cel mult intrăm sub supraveghere!
 
Familia tradițională este un subiect mult prea important și nu este momentul pentru o astfel de schimbare la nivelul societății. Să fie clar!”, a scris Dănuț Pop pe pagina oficială de facebook.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentPrima rectificare bugetară din 2023: De unde se iau bani la Fondul de Rezervă – Decizie pentru CE Oltenia
Articolul următorGeoană, primul în cărți pentru prezidențiale. Cum se plasează Ciolacu, Ciucă, ce șanse au Simion și Șoșoacă – sondaj INSCOP